Justiţia strâmbă a regimului Băsescu are din nou o problemă în cazul pedepsei scandaloase aplicate lui Adrian Năstase. Aşa cum a bâjbâit în găsirea unor motive în baza cărora să-l condamne pe candidatul la alegerile prezidenţiale din 2004, judecătorii nu ştiu cum să-l elibereze pe deţinutul care a înnobilat penitenciarul. Cum altfel să înţelegi fixarea termenului de 12 februarie pentru judecarea eliberării anticipate, când de fapt Adrian Năstase ar putea să fie liber, conform procedurilor de executare a pedepselor, înainte de această dată? Fixând acest termen, Tribunalul Sectorului 4 îşi bate joc de drepturile deţinutului şi se descalifică.
Este şi aici o cloacă a băsismului răzbunător până dincolo de logică sau decizia denotă prostia periculoasă a magistratului respectiv?
Ambele variante arată că sistemul are vicii grave de funcţionare şi mecanismul piramidal care l-a încătuşat pe Năstase are drept combustibil nu legea, ci ordinul plecat de la Băsescu.
Problema eliberării cu câteva zile mai devreme a fostului premier, cel mai performant din istoria postdecembristă, este una de principiu: lui Năstase i se încalcă iar în mod flagrant drepturile.
Aşa cum a făcut-o Înalta Curte în 20 iunie 2012, aşa procedează şi Tribunalul Sectorului 4, care prelungeşte efectele erorii juridice din
“Trofeul Calităţii”.
Transformarea omului politic Adrian Năstase în deţinutul politic Năstase Adrian s-a văzut că nu a reuşit să înfrângă vigoarea unui spirit. Aş îndrăzni să spun că, aflat la Jilava, Adrian Năstase a judecat mai lucid şi mult mai profund starea politicii româneşti iar cuvântul şi influenţa lui au lipsit în primul rând colegilor lui de partid. Din acest punct de vedere, pedeapsa aplicată a avut tot un scop politic, arătând jocurile în care a fostangrenată instanţa Curţii Supreme.
Năstase va ieşi în următoarele săptăm