Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce a devenit România ţinta islamiştilor

Publicat in Ora de Timis, miercuri 9 ianuarie 2013 ·

Intrarea în baza militară din comuna Deveselu (Olt), unde se află părţi scutul american antirachetă FOTO Adevărul

România a devenit de câţiva ani ţinta unor organizaţii teroriste, iar motivul nu ar fi participarea ţării noastre în războaiele din Irak şi Afganistan sau calitatea de membră a NATO, ci scutul antirachetă de la Deveselu, scrie cotidianul maghiar „Nepszava” .

SSRI, împreună cu organizaţii similare din străinătate, a reuşit să anihileze anul trecut 17 acţiuni teroriste, printre care două atentate în decembrie 2012, unul care urma să aibă loc chiar de Sărbători. După atentantul sângeros de la Burgas de anul trecut, autorităţile române au început să acorde atenţie declaraţiilor şeicului sirian Omar Bakri potrivit cărora Bulgaria şi România au devenit ţinte ale terorismului islamic.

În ultimii doi ani, la cererea SRI, 60 de persoane au fost expulzate din România şi li s-a interzis revenirea în ţară în următorii 15 ani. Numai anul trecut, grănicerii au împiedecat infiltrarea în ţară a 40 de terorişti.

Tensiuni SUA-Rusia din cauza scutului antirachetă

În vară, două bombardiere strategice ruse au pătruns în spaţiul american în apropiere de Oceanul Pacific. Potrivit unor surse americane, incidentul a demonstrat că Moscova testează rachete de croazieră cu rază lungă de acţiune în două locuri importante strategic – baza Greely lângă Alaska şi baza aeriană Vandenberg din California Creşterea numerică a incidentelor ruseşti se desfăşoară concomitent cu începerea realizării în Europa a sistemului american de apărare antirachetă, criticat de ruşi.

La 3 ianuarie a.c. Ministerul rus al Apărării a anunţat organizarea de manevre navale cu toate flotele militare ruse- Baltica, Marea Neagră, Oceanul Pacific şi de Nord, manevre ce se vor desfăşura în Marea Neagră şi cea Mediterană, în vederea perfecţionării armonizării activităţii flotelor în zon

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudinea 6,1 în largul coastelor Greciei / Deocamdată nu sunt disponibile informaţii cu privire la posibile victime sau pagube

G4Media acum o ora
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 6,1 a lovit Grecia miercuri dimineaţă devreme, epicentrul fiind situat în mare, la 15 kilometri de insula Kasos, în sudul Mării Egee, potrivit Institutului american de geofizică (USGS), relatează AFP, transmit

Cutremur major de 6,3 în Grecia, seismul s-a simțit și în Egipt

HotNews acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 6,3 s-a produs miercuri în largul insulei Creta din Grecia, a anunțat Centrul german de cercetare pentru geoștiințe (GFZ), citat de Reuters. Cutremurul a avut loc la o adâncime de 83 km, a precizat GFZ. Locuitorii din Egi

Profesor de sport din Târgovişte, arestat pentru viol. E acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu o elevă de 16 ani

HotNews acum 35 minute
Un profesor de sport, antrenor al echipei de volei din cadrul unei școli din Târgovişte, a fost arestat preventiv pentru viol, sub acuzația că a întreţinut relaţii sexuale cu o elevă de 16 ani, informează, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean

A murit „Pepe” Mujica, fostul lider al Uruguayului cunoscut drept „cel mai sărac președinte din lume”

HotNews acum 11 minute
José „Pepe” Mujica, fostul luptător de gherilă care a prezidat Uruguayul între 2010 și 2015, a murit marți la vârsta de 89 de ani. Anunțul a fost făcut de actualul președinte Yamandú Orsi, transmite BBC. „Cu profundă tristețe anunțăm moartea camarad

Forțele ucrainene au atacat regiunea Belgorod din Rusia. Cel puțin 16 persoane au fost rănite

Adevarul acum 7 minute
O serie de atacuri cu drone ucrainene asupra regiunii Belgorod a rănit cel puțin 16 persoane marți, a anunțat miercuri guvernatorul regiunii aflate în sud-vestul Rusiei, la granița cu Ucraina.

Zelenski, gata să participe la slujba inaugurală a Papei Leon, dacă situația de pe front o va permite

Adevarul acum 14 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski ar putea fi prezent duminică la Vatican, la slujba inaugurală a Papei Leon al XIV-lea, dacă situația de pe front o va permite, a declarat marți, 13 mai, șeful său de cabinet, Andriy Yermak.

Fraţii Menendez, care şi-au ucis părinţii în 1989, în Los Angeles, pot aplica pentru eliberare condiţionată / Un serial Netflix spune povestea lor

G4Media acum o ora
Un judecător din Los Angeles a pronunţat o nouă sentinţă pentru doi fraţi care execută închisoare pe viaţă pentru uciderea părinţilor lor într-o locuinţă luxoasă din Beverly Hills în 1989, făcându-i eligibili pentru eliberare condiţionată, transmite

VIDEO Maia Sandu mesaj de susținere pentru Nicușor Dan: „Acum, România are nevoie de noi”

HotNews acum 11 ore
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis marți seară un mesaj de susținere pentru Nicușor Dan, candidatul independent ajuns în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din țara noastră, îndemnându-i pe cetățenii moldoveni cu dublă ce

CFR Cluj și Hermannstadt joacă miercuri finala Cupei României

Mediafax acum o ora
Andrei Chivulete va conduce finala dintre CFR Cluj și Hermannstadt. Din brigada lui Andrei Chivulete mai fac parte asistenții Andrei Constantinescu și Romică Bîrdeș, al patrulea oficial Rareș Vidican, în timp ce în camera VAR se vor afla Sorin Costr

Administraţia Trump retrage încă 450 de milioane de dolari din granturile Universităţii Harvard

News.ro acum 9 ore
Guvernul american a tăiat marţi încă 450 de milioane de dolari din subvenţiile acordate Universităţii Harvard, la o zi după ce conducerea universităţii a făcut apel la dialog, relatează AFP. Susţinător al Israelului, preşedintele american Donald Tru

Vremea

București
acum

12°
mie.

9°/23°
joi

9°/23°
vin.

9°/21°
sâm.

8°/10°
Iasi
acum

12°
mie.

8°/22°
joi

8°/22°
vin.

6°/9°
sâm.

7°/10°
Constanta
acum

10°
mie.

9°/17°
joi

11°/18°
vin.

13°/18°
sâm.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

5°/16°
joi

8°/18°
vin.

6°/12°
sâm.

4°/16°
Timisoara
acum

mie.

4°/19°
joi

8°/22°
vin.

6°/15°
sâm.

6°/16°