Conducerea Consiliului Judeţean (CJ) a renunţat la ideea acordării titlului de cetăţean de onoare al judeţului pentru poetul Mihai Eminescu. După ce mai multe personalităţi din domeniul culturii, dar şi cetăţeni obişnuiţi au contestat intenţia autorităţilor, proiectul, care viza şi organizarea unor manifestări speciale pentru marcarea a 163 de ani de la naşterea poetului, inclusiv a unei defilări, şi care urma să fie discutat azi, a fost abandonat. Vicepreşedintele CJ, Gheorghe Sorescu, a precizat, însă, că iniţiativa a rămas la stadiul de discuţie.
Un alt aspect invocat este nerezolvarea problemei lacului cu nuferi, care încă nu a fost achiziţionat de autorităţi de la proprietarul privat, deşi sunt promisiuni de aproape doi ani.
În aceste condiţii singurii cetăţeni de onoare ai judeţului rămân Tudor Petrov Popa, Petru Godiac, Alexandru Laşco, Andrei Ivanţoc şi Ilie Ilaşcu, deţinuţi politici în Transnistria.
Potrivit legii, titlul de cetăţean de onoare se acordă de Consiliul Local. CJ nu este menţionat în lege cu atribuţii în acest sens, dar nici nu-i este interzis un astfel de demers.
Conducerea Consiliului Judeţean (CJ) a renunţat la ideea acordării titlului de cetăţean de onoare al judeţului pentru poetul Mihai Eminescu. După ce mai multe personalităţi din domeniul culturii, dar şi cetăţeni obişnuiţi au contestat intenţia autorităţilor, proiectul, care viza şi organizarea unor manifestări speciale pentru marcarea a 163 de ani de la naşterea poetului, inclusiv a unei defilări, şi care urma să fie discutat azi, a fost abandonat. Vicepreşedintele CJ, Gheorghe Sorescu, a precizat, însă, că iniţiativa a rămas la stadiul de discuţie.
Un alt aspect invocat este nerezolvarea problemei lacului cu nuferi, care încă nu a fost achiziţionat de autorităţi de la proprietarul privat, deşi sunt promisiuni de aproape doi ani. @N_P