În anul 1990, după revoluţia noastră originală, a circulat o bună bucată de vreme mitul despre miliardele de dolari ale lui Nicolae Ceauşescu. Era vorba despre vreo patru. Aşa de tare s-a inflamat naţiunea încât s-au făcut câteva comisii, chiar şi una cu experţi internaţionali, să dea de urma banilor. Bineînţeles nicio comisie nu a descoperit nimic, dar s-au mai cheltuit nişte bani buni, pentru a adormi angoasele naţiunii.

Au existat sau nu acei bani? Aceas-ta-i întrebarea.

Şi dacă au existat, ce s-a întâmplat cu ei?

Cu siguranţă, bani în exterior au existat, dar nu era vorba despre oarece conturi secrete ale familiei, ale partidului sau ale fostei securităţi, ci era vorba despre banii României. Aceştia au fost localizaţi sau se puteau regăsi în trei forme. În primul rând, este vorba despre creanţele rezultate din activităţi comerciale, respectiv din exporturi. Precum bine se ştie, tot comerţul internaţional, fie import, fie export se făcea prin firmele de comerţ exterior. Ar fi o tautologie să spun eu acum de cine erau ele conduse. Pot să spun cu certitudine că circulau afirmaţii de genul: Pentru străini, firma X înseamnă persoana Y şi persoana Y înseamnă firma X. Aş putea să dau şi exemple concrete, dar consider că nu este cazul.

Altă formă de plasament al banilor României în străinătate era reprezentată de firme mixte între România şi alte state, ţara noastră fiind reprezentată printr-o intreprindere, de regulă tot din domeniul comerţului exterior, sau chiar prin proprietăţi aflate pe terţe teritorii, cu titulari întreprinderi româneşti.

Desigur au existat şi aşa-zise firme mascate ale fostei securităţi, înregistrate în aşa-zise paradisuri fiscale, cea mai des vehiculată fiind firma CRESCENT, care era înregistrată pe numele unui cetăţean cipriot, dar care era condusă şi administrată de un binecunoscut personaj politic actual, al