Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rebelii sirieni au eliberat 48 de ostatici iranieni răpiţi anul trecut lângă Damasc

Publicat in Mediafax, miercuri 9 ianuarie 2013 ·

Rebelii sirieni au eliberat 48 de ostatici iranieni, răpiţi în august lângă Damasc, au anunţat miercuri mai multe posturi de televiziune iraniene de stat.

"Cei 48 de pelerini iranieni au fost eliberaţi", a anunţat televiziunea de stat, fără să precizeze când sau în ce condiţii a avut loc această eliberare.

Rebelii i-au acuzat că sunt membri ai Gardienilor Revoluţiei, armata de elită a regimului iranian. Teheranul a declarat că este vorba de pelerini, după care a recunoscut că printre aceştia erau câţiva militari "în retragere" ai Gardienilor Revoluţiei.

După ce au difuzat pe internet un videoclip care îi prezenta pe iranienii răpiţi în apropierea Damascului, rebelii au ameninţat în două rânduri că îi vor ucide dacă armata nu se retrage de la periferia Damascului.

Ahmed al-Khatib, purtător de cuvânt al Consiliului Revoluţionar al Armatei Siriene Libere de la Damasc şi din zonă, a confirmat pentru AFP că "negocierile efectuate sub egida Turciei şi Qatarului s-au încheiat teoretic printr-un acord pentru eliberarea a 2.135 de persoane ţinute în detenţie de către regim, printre care figuri importante, în schimbul iranienilor".

El a adăugat că Iranul a intervenit şi el pe lângă Damasc, important aliat regional. Contactat telefonic de către AFP, el nu a dorit să ofere detalii despre eliberarea promisă de către Damasc, prevăzută, potrivit lui, "miercuri şi joi".

El se referă la cel mai mare schimb de prizonieri de la începutul conflictului sirian, şi pentru prima dată regimul sirian a recurs la eliberări de deţinuţi pentru eliberarea unor cetăţeni al unei ţări terţe.

Numărul mare de eliberări acordat de către regimul de la Damasc, indică faptul că acesta îşi doreşte să menţină relaţii bune cu Teheranul.

La Damasc, ambasadorul iranian, însoţit de o delegaţie, a sosit la Primăria oraşului, pentru a-i primi pe ostaticii elibe

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul lui Ianis Hagi, ușurat după Rangers - Celtic 3-0: „Asta este misiunea mea”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Philippe Clement, 50 de ani, antrenorul lui Rangers, a comentat victoria din episodul de astăzi al Old Firm, , câștigat de Ianis Hagi și colegii lui cu 3-0. Nicolas Raskin:

Un copil de 8 ani a rezistat cinci zile într-un parc de vânătoare plin cu lei. Ce tehnici de supraviețuire a folosit

Ziare.com acum 10 ore
Un băiat de opt ani a fost găsit în viaţă după ce a supravieţuit cinci zile într-un parc de vânătoare populat cu lei şi elefanţi în nordul statului Zimbabwe, a relatat un membru al parlamentului din această ţară, potrivit BBC. Calvarul a început cân

Marcel Ciolacu: Faptul că suntem pe deplin în Spaţiul Schengen din acest an va aduce economiei noastre impulsul masiv de care are nevoie pentru a depăşi acest context internaţional dificil

News.ro acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că intrarea completă a României în Spaţiul Schengen din acest an ”va aduce economiei noastre impulsul masiv de care are nevoie pentru a depăşi acest context internaţional dificil”. ”Faptul că suntem pe deplin în Spaţi

Județul pentru care a fost emis cod roșu de vânt puternic. Rafalele vor ajunge la viteze de 140 de kilometri pe oră

Ziare.com acum 6 ore
Zona de munte a judeţului Cluj se va afla, în noaptea de joi spre vineri, 2 spre 3 ianuarie, sub avertizare Cod roşu privind intensificări ale vântului, care va atinge, la rafală, viteze de 140 de kilometri pe oră. Administraţia Naţională de Meteoro

Şoferul camionului Tesla care a sărit în aer în faţa hotelului Trump din Las Vegas avea o rană de glonţ în cap, ceea ce indică o probabilă sinucidere

News.ro acum 5 ore
Poliţia din Las Vegas a făcute publice, joi, detalii despre persoana găsită decedată în urma exploziei unui camion Cybertruck Tesla în faţa hotelului Trump din Las Vegas în prima zi a noului an. Deşi identitatea sa încă nu poate fi confirmată sută l

Pata de petrol din Marea Neagră cauzată de scufundarea a două petroliere continuă să se extindă în zona Crimeei

HotNews acum 7 ore
După scufundarea, pe 15 decembrie, a două petroliere în Marea Neagră, aproximativ 3.700 de tone de păcură au contaminat apa și nisipul din zona Crimeei. În ciuda eforturilor de curățare, pata de petrol se extinde, conform News.ro, care citează AFP.

Marcel Ciolacu, după ce România a intrat și terestru în Schengen: „Asta înseamnă mai mulți bani care vor întra în conturile firmelor noastre”

HotNews acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a transmis, joi, pe Facebook, că aderarea deplină a României la Schengen este mai mult decât un moment simbolic: este o „garanție că exporturile românești vor avansa puternic în acest an”. „Faptul că suntem pe deplin în spaț

Departamentul de Securitate Internă al SUA avertizase cu o lună înainte despre riscul de folosire a vehiculelor pentru atentate

Ziare.com acum 7 ore
Departamentul pentru Securitate Internă (DHS) din SUA a avertizat luna trecută forţele de ordine că există o ameninţare de violenţă în timpul sărbătorilor de iarnă din partea unor indivizi solitari care s-ar putea folosi inclusiv de vehicule pentru

Vești proaste pentru Musk: primul declin al livrărilor anuale de mașini Tesla

Wall-Street.ro acum 12 ore
Livrările anuale ale Tesla au scăzut pentru prima dată în 2024, chiar dacă producătorul american de vehicule electrice (EV) a livrat un număr-record de unităţi în trimestrul patru, transmite Reuters. În predeschiderea şedinţei Bursei de la New York,

Un infirmier de la Spitalul de Psihiatrie Sibiu, condamnat la 18 ani și 8 luni de închisoare pentru violarea a patru paciente

HotNews acum 8 ore
Infirmierul Ilie Ciobănescu, care lucra la Spitalul de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu, a fost condamnat, în primă instanță, la 18 ani și 8 luni de închisoare pentru violarea a patru paciente, conform publicației locale Turnul Sfatului, ca

Vremea

București
acum

vin.

3°/9°
sâm.

1°/7°
dum.

0°/4°
lun.

1°/8°
Iasi
acum

vin.

1°/8°
sâm.

-1°/4°
dum.

-2°/3°
lun.

0°/11°
Constanta
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/8°
dum.

3°/7°
lun.

4°/10°
Cluj-Napoca
acum

-2°
vin.

-2°/4°
sâm.

-2°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

0°/7°
Timisoara
acum

vin.

1°/6°
sâm.

-1°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

4°/10°