Trupul neînsufleţit al unui tânăr de 22 de ani, din Timişoara, student la Facultatea de Automatică şi Calculatoare, a fost găsit, miercuri, lângă un hotel din municipiu, unde se cazase de marţi, pe corpul său nefiind găsite urme de violenţă sau semne că s-ar fi aruncat de la etaj.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Timiş, Mirela Drăghicioiu, cadavrul unui student de 22 de ani din Timişoara a fost găsit, miercuri, lângă Hotelul Continental.
"Tânărul de 22 de ani este student la Facultatea de Automatică şi Calculatoare din Timişoara, el locuieşte la Timişoara, dar din motive necunoscute nouă, s-a cazat ieri (marţi - n.r.) la acest hotel din municipiu, la etajul şase. Trupul său a fost găsit astăzi (miercuri - n.r.) neînsufleţit, lângă hotel. Nu a fost găsit niciun bilet de adio nici asupra sa, nici în camera în care se cazase, iar lucrurile sale erau toate acolo. Este greu de crezut că s-ar fi aruncat, în gol, de la fereastra camerei în care se cazase, deoarece acolo este o reclamă", a declarat corespondentului MEDIAFAX Mirela Drăghicioiu.
Potrivit acesteia, pe corpul studentului nu au fost găsite urme de violenţă sau semne că s-ar fi aruncat de la etaj.
Trupul tânărului a fost dus la morga Spitalului Judeţean, pentru necropsie.