Reactorul 2 al centralei de la Cernavodă a fost oprit neplanificat, astfel că producţia de electricitate a companiei de stat Nuclearelectrica a scăzut la mai puţin de jumătate.
"A fost oprită Unitatea 2, încă nu ştim cauzele. Nu este nimic grav", a declarat pentru MEDIAFAX directorul general al Nuclearelectrica, Dumitru Dina.
Precedenta oprire neplanificată a unui reactor al Nuclearelectrica a avut loc în noiembrie 2012.
Nuclearelectrica asigură, atunci când funcţionează cu cele două reactoare, aproximativ 20% din necesarul de energie la nive naţional.
Potrivit datelor Transelectrica, operatorul sistemului energetic naţional, compania asigură la ora transmiterii acestei ştiri 8,9% din producţia naţională.
Nuclearelectrica este deţinută de stat, prin Ministerul Economiei.