• susţine deputatul vâlcean Aurel Vlădoiu Zilele trecute, deputatul Aurel Vlădoiu ne-a prezentat noutăţi din programul de guvernare al Uniunii Social Liberale. „Programul pe care îl propunem este creat pentru o construcţie pe minim patru ani, o construcţie puternică, de viitor, bazată pe valorile libertăţii, corectitudinii, dreptăţii şi responsabilităţii. Acest program este elaborat deopotrivă de specialişti din USL, dar şi de specialişti independenţi politic, care au dorit să acorde suport tehnic actualului Guvern. Unii dintre aceşti oameni se regăsesc şi în noul Cabinet”, a declarat Vlădoiu. Parlamentarul social – democrat spune că provocările se menţin în anii următori ca efect al constrângerilor asupra cererii interne şi al unui mediu internaţional neprietenos, al persistenţei crizei din zona euro. „Este nevoie, în acest context, de-un program axat în primul rând pe reforme structurale care să favorizeze procesul investiţional ca factor determinant al creşterii economice. Prioritare sunt reformele în administrarea companiilor de stat, în colectarea veniturilor fiscale, în managementul cheltuielilor publice, în educaţie şi sănătate. De asemenea, este importantă îmbunătăţirea substanţială a ratei de absorbţie a fondurilor structurale, cea mai ieftină sursă de finanţare externă şi un instrument de protejare a nivelului cheltuielilor publice în condiţiile creşterii efectului de antrenare al acestora”, a mai spus Aurel Vlădoiu.
• susţine deputatul vâlcean Aurel Vlădoiu Zilele trecute, deputatul Aurel Vlădoiu ne-a prezentat noutăţi din programul de guvernare al Uniunii Social Liberale. „Programul pe care îl propunem este creat pentru o construcţie pe minim patru ani, o construcţie puternică, de viitor, bazată pe valorile libertăţii, corectitudinii, dreptăţii şi responsabilităţii. Acest program este elaborat deopotrivă de specialişti di