Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a fost supus unei intervenţii chirurgicale, miercuri dimineaţă, în secţia de ortopedie a Spitalului Elias din Capitală, aceasta a decurs fără incidente, iar starea pacientului este bună, a declarat pentru MEDIAFAX conducerea unităţii sanitare.
Augustin Zegrean a fost adus marţi la Spitalul Elias, pentru o fractură la şold, după ce a alunecat pe gheaţă, iar miercuri dimineaţă a fost supus intervenţiei chirurgicale.
Soţia lui Augustin Zegrean a declarat pentru MEDIAFAX că acesta a fost operat pentru ca medicii să îi monteze o proteză la şold, după ce a căzut pe gheaţă în Parcul Herăstrău.
"Astăzi (miercuri - n.r.) a intrat în operaţie la ora 8.00 ca să i se monteze o proteză la şold. Medicii spuneau că îl vor lăsa acasă la sfârşitul săptămânii, probabil sâmbătă, dar nu va putea veni la Bistriţa. Va trebui să urmeze nişte proceduri să se recupereze. Tocmai de aceea, merg şi eu la Bucureşti. Chiar acum mă îndrept spre Cluj ca să iau avionul spre Bucureşti", a spus Eugenia Zegrean.
Ea a mai afirmat că lui Augustin Zegrean îi place foarte mult să se plimbe.
"El în fiecare seară iese la plimbare, îi place foarte mult să se plimbe. Nu a văzut că e gheaţă acolo, a alunecat şi a căzut", a declarat femeia.
Eugenia Zegrean este profesor de limba şi literatura română la Colegiul Naţional "Liviu Rebreanu" din Bistriţa.
Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a fost internat marţi la secţia de ortopedie a Spitalului Elias, după ce a fost investigat la Spitalul Universitar din Bucureşti, în urma unei căzături pe gheaţă, la intrarea în Parcul Herăstrău.
Augustin Zegrean, în vârstă de 58 de ani, a suferit un traumatism la şold luni seară.
"Sunt internat în spital, în Bucureşti. Am fractură de col femural. Am alunecat şi am căzut", declara preşedintele CC. @