Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românii cheltuie aproape tot ce câştigă

Publicat in Jurnalul, miercuri 9 ianuarie 2013 ·

Românii cheltuie aproape tot ce câştigă, iar banii se duc în primul rând pe mâncare, bunuri, utilităţi şi taxe, iar pentru investiţii nu mai rămâne aproape nimic. Sunt concluziile ultimelor date publicate de Institutul Naţional de Statistică pentru lunile iulie, august şi septembrie 2012.

Potrivit INS, cheltuielile totale ale românilor au fost în trimestrul al treilea din 2012 în medie de 2.214 lei lunar pe gospodărie, adică 771 de lei pe persoană şi au reprezentat 90% din nivelul veniturilor totale. Principalele destinaţii ale cheltuielilor au fost bunurile alimentare, nealimentare, serviciile şi diferitele impozite, contribuţii şi cotizaţii. Au fost şi cheltuieli cu hrana animalelor, plata muncii pentru producţia gospodăriei, produse pentru însămânţat sau servicii veterinare. Investiţii, nu prea: 1%, inclusiv cele pe casă şi terenuri. S-au cheltuit mai mulţi bani în mediul urban decât în cel rural, dar diferenţa este mică, un pic peste 300 de lei. De ce? Pentru că în mediul rural oamenii folosesc pentru consum mai mult din resursele proprii. Alimentele şi băuturile nealcoolice însumează aproximativ 42% din totalul consumat în gospodării. Relativ mult, 19%, costă utilităţile pentru locuinţă, inclusiv curentul şi dotarea caselor. Cheltuieli mici, foarte mici, sub 1%, pe hoteluri, cafenele şi restaurante şi abia 0,3% pentru educaţie.

Românii cheltuie aproape tot ce câştigă, iar banii se duc în primul rând pe mâncare, bunuri, utilităţi şi taxe, iar pentru investiţii nu mai rămâne aproape nimic. Sunt concluziile ultimelor date publicate de Institutul Naţional de Statistică pentru lunile iulie, august şi septembrie 2012.

Potrivit INS, cheltuielile totale ale românilor au fost în trimestrul al treilea din 2012 în medie de 2.214 lei lunar pe gospodărie, adică 771 de lei pe persoană şi au reprezentat 90% din nivelul veniturilor totale

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum 2 ore
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

Contestații împotriva lui Crin Antonescu şi Nicuşor Dan, discutate azi de CCR

HotNews acum o ora
Două noi contestaţi vizând candidaturile lui Crin Antonescu şi Nicuşor Dan au fost depuse la Curtea Constituţională, care se întruneşte în şedinţă vineri, de la ora 12.00, pentru a le analiza. „Şedinţa de judecată a Curţii Constituţionale privind co

INS: În ianuarie 2025, salariul mediu net a scăzut cu 5,6%, față de decembrie 2024

Capital acum 43 minute
Salariul mediu net în ianuarie 2025 a fost de 5.328 lei, cu 317 lei mai puțin decât în decembrie 2024, adică o scădere de 5,6%, potrivit datelor de la Institutul Național de Statistică (INS).

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum 2 ore
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Diplomaţi UE sugerează dublarea ajutorului militar european pentru Ucraina în acest an

Wall-Street.ro acum o ora
Uniunea Europeană ar trebui să fie pregătită să meargă chiar până la dublarea ajutorului său militar pentru Ucraina în acest an, până la 40 de miliarde de euro, dacă este necesar, indică un document de lucru al Serviciului european de acţiune extern

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum 2 ore
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

Veaceslav Platon a fost reținut în Marea Britanie și va fi extrădat în Republica Moldova. Fugarul are de ispășit 20 de ani de închisoare

Libertatea acum 32 minute
Procuratura Generală din Republica Moldova a anunțat vineri, 14 martie, că fugarul Veaceslav Platon a fost reținut în Marea Britanie și vor începe procedurile de extrădare în țara condusă de Maia Sandu.

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum 5 ore
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

Ziua Mondială a Rinichiului: Societatea Română de Nefrologie cere continuarea prioritizării diagnosticului și tratamentului pentru Boala Cronică de Rinichi

Wall-Street.ro acum o ora
București, 13 martie 2025 – Cu ocazia Zilei Mondiale a Rinichiului, sărbătorită anual în cea de-a doua zi de joi a lunii martie, Societatea Română de Nefrologie face un apel pentru continuarea prioritizării diagnosticului și tratamentului precoce al

VIDEO Percheziţii la Botoşani într-un dosar ce vizează infracțiuni săvârşite de mercenarii lui Potra

Botosani News acum 2 ore
Polițiștii Inspectoratului General al Poliției Române, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, efectuează percheziții domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracțiuni la adres

Vremea

București
acum

17°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°