Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ore cumplite în viscol si ger

Publicat in Vremea Noua, miercuri 9 ianuarie 2013 ·

• un sătean din Podoleni a fost găsit înghetat pe stradă • a murit ulterior la spital • din cauza viscolului puternic două ambulante plecate după o gravidă au rămas blocate în nămeti • abia după sase ore femeia a ajuns la spital unde a si născut • la Hoisesti, Mărgineni, salvarea nu a putut ajunge la un bătrîn cu probleme renale • pentru prima dată după multi ani, în 12 comune si 37 de sate nu s-a putut intra din cauza zăpezii •

Iarna a răbufnit la începutul acestui an cu mai putine zăpezi, dar cu viscol si un vînt extrem de puternic, care au creat mult mai multe probleme decît în decembrie 2012. Faptul că vîntul a bătut cu peste 90 de km/h a făcut ca o bună parte din drumurile judetului să devină impracticabile, iar o multime de localităti, în special din zona Romanului, să fie blocate, nimeni nemaiputînd să intre sau să iasă din aceste sate. Dacă multe probleme pot fi amînate, cele de boală nu tin cont de ger sau viscol, motiv pentru care mort-copt, cadrele medicale de la Ambulantă trebuie să ajungă la toate solicitările. Noaptea de luni spre marti a fost una de cosmar pentru ambulantieri, deoarece cîteva masini au rămas blocate ore în sir pe drumurile viscolite.

Nu va uita noaptea de Sfîntu’ Ioan

În noaptea de Sfîntul Ioan, pe la ora 23.00, un apel prin 112 anunta că în satul Gorun, comuna Oniceni, o femeie de 30 de ani intrase în travaliu si avea nevoie să ajungă de urgentă la Spitalul Roman. Elena Manea, care se afla la cea de a saptea nastere, din cauza drumului înfundat cu nămeti uriasi a pornit împreună cu sotul pe jos spre Oniceni pentru a astepta ambulanta la dispensar. Aventura celor de pe autosanitară a început într-o pantă, la Crăiesti, unde valurile de zăpadă au blocat drumul. Cei de la ISU Neamt au fost sesizati telefonic de către cei de pe masina salvării si au apelat la Florin Grumăzescu, seful SVSU Bozieni, care a actionat imedia

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PNL organizează sâmbătă un congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri a partidului. Ilie Bolojan este singurul candidat pentru postul de preşedinte

Ziarul Financiar acum o ora
PNL organizează sâmbătă un congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri a partidului. Ilie Bolojan este singurul candidat pentru postul de preşedinte. Congresul Extraordinar al PNL va avea loc sâmbătă la Palatul Parlamentului, în prezenţa a 1

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 2 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Cod galben de caniculă duminică, în şase judeţe şi în Capitală/ La începutul săptămânii viitoare, valul de căldură se extinde şi se intensifică, în special în jumătatea de sud a ţării

G4Media acum 43 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şase judeţe şi Capitala se vor afla duminică sub atenţionare cod galben de caniculă, urmând ca, la începutul săptămânii viitoare, valul de căldură să se extindă şi să se intensifice, în special în ju

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum o ora
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum 2 ore
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 2 ore
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum 2 ore
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

Ford aprobă concedieri voluntare la uzina sa din Koln, pe fondul cererii slabe pentru vehicule electrice

News.ro acum 4 ore
Constructorul auto american Ford Motor a convenit un plan de protecţie a locurilor de muncă pentru uzina sa din Koln, Germania, care vizează peste 10.000 de angajaţi, în contextul cererii scăzute pentru vehicule electrice, au anunţat vineri compania

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 11 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Aproape 800 de persoane au fost ucise în apropierea centrelor de ajutor umanitar din Gaza, începând din luna mai, susține ONU

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Biroul Înaltului Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului (OHCHR) a anunţat vineri că, de la sfârşitul lunii mai, cel puţin 798 de persoane au fost ucise în timp ce încercau să ajungă la

Vremea

București
acum

23°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

15°/31°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

20°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°