Un Rolls-Royce ce a aparţinut lui Freddie Mercury, solistul trupei Queen, decedat în noiembrie 1991, va fi scos la licitaţie, sâmbătă, în oraşul britanic Birmingham, în cadrul unui salon auto, potrivit AFP.
Preţul automobilului este estimat între 9.000 şi 11.000 de lire sterline (11.000 - 13.000 euro).
Vehiculul, un model Silver Shadow fabricat în 1974, a fost achiziţionat în anul 1979 de compania artistului, Goose Productions.
Automobilul a fost condus de şoferul lui Freddie Mercury, care nu avea permis de conducere, până la moartea starului britanic în noiembrie 1991. Rolls-Royce-ul a fost folosit pentru ultima dată în 2002, la premiera musicalului „We Will Rock You“, inspirat din cariera trupei Queen, au precizat reprezentanţii casei de licitaţii organizatoare.
O scrisoare a fostului manager al trupei Queen, Jim Beach, confirmă autenticitatea maşinii, care a fost recuperată de la sora cântăreţului. Vehiculul, cu un motor V8 de 6,75 litri, este descris ca fiind „în starea lui originală“ şi a parcurs aproximativ 100.000 de kilometri.
Licitaţia va avea loc pe 12 ianuarie la National Exhibition Center din oraşul Birmingham, cu ocazia salonului Autosport International.