Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alina Dobrin, întâlnire cu soţul la tribunal

Publicat in Adevarul, miercuri 9 ianuarie 2013 ·

Handbalista de la CSM Bucureşti, acuzată de soţul ei că l-ar fi înşelat cu o coechipieră, are joi termen în procesul de divorţ.

Telenovela divorţului cu scandal dintre Robert Păcurar şi Alina Dobrin are programat azi un nou episod. Unul dramatic, căci fostul boxer şi actuala handbalistă se vor privi din nou în ochi. În faţa judecătorului de această dată.

Depus la 15 noiembrie 2012, de Robert Păcurar, dosarul de divorţ cu numărul 26395 a avut, la 13 decembrie 2012 un prim termen, la Judecătoria sectorului 6 din Bucureşti. Aşa cum se întâmplă de obicei, cauza a fost amânată în vederea administrării probatoriului. Noul termen stabilit de instanţă a fost 10 ianuarie 2013, adică astăzi. Marea miză a divorţului este dată de stabilirea custodiei copilului, ambii soţi dorind să crească David, băiatul celor doi, în vârstă de doar 7 ani.

În ciuda scandalului, Alina Dobrin a fost prezentă la antrenamentul de marţi seară al formaţiei sale, CSM Bucureşti. Ea nu a vrut să facă nici o declaraţie la finalul şedinţei de pregătire, la fel procedând şi antrenoarea Simona Gogârlă precum şi celelalte jucătoare. Desemnată să vorbească în faţa presei a fost cea mai cunoscută jucătoare din lot, fostul căpitan al naţionalei, Cristina Vărzaru. Aceasta a citit o declaraţie comună, semnată de toate componentele lotului, prin care acestea îşi exprimă susţinerea faţă de Alina Dobrin.

Se luptă pe custodia fiului lor, David

Scandalul din familia Alinei Dobrin, handbalistă cunoscută, campioană naţională, câştigătoare a Cupei EHF cu Rapid şi ani la rând jucătoare de bază a echipei naţionale a României, a izbucnit în urmă cu două zile. Atunci, soţul sportivei, Robert Păcuraru, fost boxer, a dezvăluit pentru ProSport motivul pentru care a depus în instanţă cererea de divorţ: îşi prinsese soţia cu o coechipieră în pat. „Pârâta a fost prinsă în fapt când întreţinea relaţii i

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 7 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 5 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 6 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 6 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 9 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 8 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

15°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°