Pugilista slătineană Luminiţa Turcin a început pregătirea în vederea abordării noului an competiţional. Componentă a lotului naţional, sportiva de 28 de ani se pregăteşte la Centrul Sportiv Lia Manoliu, urmând ca la începutul săptămânii care urmează să plece în cantonament, în staţiunea montană Predeal.
Pugilista slătineană are ca obiectiv în acest an obţinerea unei medalii la Campionatul European.
„Deocamdată ne pregătim în Bucureşti, luni plecăm în cantonament la Predeal. Ne aşteaptă o perioadă dificilă , bazată pe acumulri, vom face alergări, forţă, ne încărcăm bateriile. Prima competiţie pentru mine va fi în luna aprilie, Cupa României, sper să am un an bun. În primul rând în noul an îmi doresc să cuceresc medalie la Campionatul European. Mă lupt cu kilogramele, până în toamnă cand vor fi Europenele trebuie să dau jos 15 kilograme”, a declarat pugilista Luminiţa Turcin.
Cea mai mare performanţă pentru pugilista slătineană Luminiţa Turcin este titlul de campioană europeană obţinut în urmă cu trei ani, în Ucraina, titlul de vicecampionă europeană din Danemarca, şi medalia de bronz de la Campionatul Mondial din India. Luminiţa Turcin a mai cucerit, de două ori, titlul de campioană a Uniunii Europene, în 2007 în Franţa şi în 2008 în Anglia.