Mai multe primaveri arabe, la care asistam, au atras atentia ca au loc framantari majore pe glob. Coloniile de altadata isi cauta o identitate pe care se pare ca simpla independenta nu le-a gasit-o.

Experienta arata ca inlaturarea dictaturilor nu duce automat la democratizare. Nu sunt clare democratiile din Afganisan, Irak, Egipt sau din Libia. Confruntarile intre minoritati denota o incordare aflata in stare latenta si adesea nedefinta.

O tara facuta tandari

Dar, chiar si nedefinita, incordarea este vizibila prin insasi prezenta unor entitati etnice. Poate cel mai semnificativ este cazul kurzilor, imprastiati pe teritoriul a nu mai putin de patru state: Irak, Turcia, Siria si Iran, comenteaza Project Syndicate.

Situatia este nu numai exploziva, dar si periculoasa, dovedit cu varf si indesat chiar in Europa, unde Iugoslavia, un stat recunoscut candva de intreaga comunitate internationala, s-a facut rapid tandari, impartindu-se in sapte state mici (inclusiv Kosovo), dupa ce a fost scena unor sangeroase batalii.

Privind tendintele din Africa si din Orientul Mijlociu, orice observator este tentat sa faca analogii. Libia este alcatuita din trei foste colonii italiene, Tripolitania, Cyrenaica si Fezzan, fiecare cuprinzand grupuri tribale diferite.

In fiecare trib exista lideri locali care, in dorinta lor de afirmare, etaleaza principiul autonomiei. Caderea lui Gaddafi a deschis aceasta cutie a Pandorei, iar Cyrenaica s-a si declarat regiune semi-autonoma tribala, sub denumirea de Barqa.

Obsesia autonomiilor

Siria este un exemplu clar despre felul cum lupta contra regimului dictatorial se poate transforma rapid intr-o simpla lupta pentru putere. Fortele revolutiei, profitand de faptul ca se bucura de sprijinul international, lasa de inteles ca abia asteapta colapsul regimului, ca