Am primit o invitație pentru marți, 15 ianuarie, la un concert meditativ, la Sala Dalles. Citez din înfricoșătoarea invitație: ”Concertul meditativ ne va stimula trăiri emoţionale intense, ritualul ne va face prizonierii gândurilor noastre si, toate gândurile care pun stăpânire pe noi, ne conectează la solitudinile noastre.”
Băi, sunteți nebuni? Aș vrea să fiu pe 15 ianuarie la sala Dalles doar ca să văd cum arată oamenii care doresc să ia parte la un astfel de ritual. Pentru cei care nu au fost convinși din prima, organizatorii mai au texte:
”Chiar am putea trăi singuri în această lume? Oare ce miracol face ca inima să bată chiar si în dimineţile în care pare inutil să te trezeşti? Cu toate astea, ceva ne face să ne trezim, poate doar de dragul nostru sau… nu!? Simţim că suntem amorţiţi până la ultimul deget, dar nu îndrăznim să împărtăşim aceste trăiri nimănui. Ce gânduri ciudate!, am putea crede. Gânduri ciudate, care ne ţin captivi, blocându-ne orice cale de comunicare cu lumea reală.”
Ce miracol face ca inima să bată chiar în diminețile în care ți se pare inutil să te trezești? Nu e, băi, fraților, un miracol. Inima oamenilor bate tot timpul, indiferent de programul pe care ni-l facem. Apoi, dintr-o dată, chiar dacă noi mai aveam program pentru următorii zece, douăzeci de ani, inima se oprește. Și nu mai vrea să bată. Și, dacă ești vedetă și vrei să fii incinerat, devii subiect de dezbatere pentru câteva zile, la televiziunile care au tabloidizat știrile. ”Simțim că suntem morți până la ultimul deget?” Penibil, să mor! Ptiu, să nu mor, că ăștia ne invită la meditație, nu vor chiar să murim. Invitația se încheie apoteotic:
”Să trăim aceste emoţii prin audierea muzicii intense a lui Rachmaninoff şi, în acelaşi timp, prin inefabilul poeziei lui Eminescu. Un concert experimental şi totodată un îndemn la meditaţie. Vă aşteptăm cu drag! ”
