Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CNH, datoare cu peste un miliard de euro

Publicat in Bursa, joi 10 ianuarie 2013 ·

Compania Naţională a Huilei (CNH) a realizat, anul trecut, o cifră de afaceri estimată la 443,6 milioane lei şi o pierdere de circa 156 milioane lei. Conducerea societăţii ne-a declarat că datoriile totale ale CNH sunt de aproximativ 5 miliarde lei (în jur de 1,1 miliarde euro), iar creanţele totale de la finele anului trecut se cifrează la 118,9 milioane lei.

Oficialii CNH ne-au precizat: "Cifra de afaceri este mai mare decât suma bugetată cu 14,2 milioane lei în principal datorită realizării unor venituri din vânzarea produselor reziduale. Previzionăm că pierderea este cu 6,7% mai mică decât cea bugetată. Valoarea totală a inves­tiţiilor realizate anul trecut este de 12 milioane lei, fondurile constituite fiind din surse proprii ale societăţii".

Sectorul energetic se află, în prezent, la finalul unui amplu proces de restructurare, în care minele de cărbune sunt integrate în mari centrale electrice, astfel încât să fie eficientizate costurile de producţie a electricităţii. Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO) a intrat, anul trecut, în componenţa Complexului Oltenia, alături de centralele de la Turceni, Rovinari şi Craiova.

Ca soluţie pentru salvarea şi eficientizarea exploatărilor de huilă din Valea Jiului, autorităţile au agreat cu FMI şi Comisia Europeană separarea minelor viabile de cele neviabile. Subvenţia va fi primită în continuare în baza programului de închidere a minelor neviabile, care trebuie să se încheie în 2018, potrivit ultimelor estimări.

Conducerea CNH ne-a explicat care este actualul stadiu al reorganizării: "Începând cu data de 18 decembrie 2012, a fost înfiinţată Societatea Naţională a Huilei - SNH SA, care va prelua efectivul unităţilor viabile din cadrul Companiei Naţionale a Huilei, conform OUG 68/2012, în termen de 30 zile. După finalizare, se vor face demersurile pentru intrarea SNH SA în Complexul Energe

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 3 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 5 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 6 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 5 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 8 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 10 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 4 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

22°
mar.

21°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

17°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

21°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°