Băsescu forţează revizuirea Constituţiei (Jurnalul Naţional) - Revelaţia “şmecheraşului” Stroe (Gândul) - Tăriceanu scapă de mânia lui Antonescu (Evenimentul Zilei)
Băsescu forţează revizuirea Constituţiei (Jurnalul Naţional)
“Traian Băsescu, încălcând prevederile faimosului pact de coabitare pe care l-a semnat cu premierul Victor Ponta, împinge democraţia de la Bucureşti într-un periculos cerc vicios” scrie jurnalistul Sorin Roşca Stănescu, proaspăt ales senator USL.
“Ceea ce face în aceste zile cu Consiliul Superior al Magistraturii şi cu politica sa privind menţinerea în captivitate a marilor parchete şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se va repeta, în curând, în oricare alt domeniu în care simte că ar putea obţine controlul sau că ar putea să piardă controlul pe care deja îl are.
Este imposibil, în aceste condiţii, ca USL să-şi mai asume doi ani de convulsii, doi ani de crize generate de la Cotroceni, doi ani de confruntări inutile, pentru ca abia apoi, printr-o nouă Constituţie, să genereze o societate care poate fi normal şi democratic guvernată. Aşa s-a ajuns în situaţia în care a început să capete consistenţă un proiect mai puţin ambiţios dar şi el extrem de important. Revizuirea Constituţiei”.
Constituţia lui Ponta (Revista 22)
“Ponta vrea să rezolve două probleme capitale: 1) să reteze din prerogativele preşedintelui, atât pentru a se asigura împotriva lui Băsescu, cât şi pentru a profita de slăbiciunea actuală a lui Crin Antonescu; 2) să limiteze puterile CCR. Ultima măsură este cu atât mai urgentă, cu cât în vară expiră mandatele a trei judecători de la CCR, numiţi de Ion Iliescu şi de PSD. Chiar dacă doi dintre înlocuitori vor fi dintre apropiaţii USL, unul va fi numit de preşedinte, înclinând astfel şi mai mult balanţa de putere din CCR în defavoarea USL”. Andrei Cornea consideră că “Ponta îşi al