În sălile paşilor pierduţi, viaţa şi libertatea par a nu putea fi cuantificate. Şi totuşi, atunci când în joc e cariera unor grei, acestea pot fi negociate.

Procesul foştilor şefi ai Uzinei Mecanice Sadu, acuzaţi de ucidere din culpă în urma unei explozii care a curmat viaţa a două femei şi în care o a treia persoană a fost rănită grav, se complică. Avocaţi cu greutate s-au înrolat să-i apere pe mai marii uzinei, făcuţi responsabili, până acum doar de către procurori, de accidentul din urmă cu doi ani. Spuneam că se complică mai ales după ce două dintre victime, respectiv urmaşii uneia, nu se mai constituie parte civilă. Nu ştiu cât cerea iniţial cel rănit, e mai puţin important pentru că el poate decide pentru sine, însă unul dintre avocaţi şuşotea că şi descendenţii uneia dintre femeile decedate au renunţat la daune. Curios este că tocmai cea care a luat în îngrijire un copil minor a cărei mamă a murit în urma exploziei a renunţat aşa uşor la recompensa pecuniară, necesară poate la îngrijirea şi educarea acestuia.

Oficial, fostul general al uzinei declară că nu spune că morţii sunt de vină, dar aceştia nu au respectat unele norme de securitate a muncii şi consideră că cercetarea penală trebuie refăcută. Cu alte cuvinte, dosarul să fie retrimis la Parchet tocmai în acest sens, să spună procurorii că morţii poartă vina acelui accident. Deşi nu cred că dosarul va ajunge din nou la Parchet, pentru că judecătorul din acest caz e unul dintre cei mai integri şi mai pregătiţi magistraţi de la Judecătoria Tg-Jiu şi sunt convins că a perceput substratul cererilor avocaţilor.

E clar că o condamnare în acest dosar ar atârna greu la cariera ex-directorului general al UM Sadu, ajuns între timp director al Romarm, însă magistraţii pot pronunţa şi o altă soluţie.

Fără nicio legătură cu acest caz, am observat, tot prin sălile paşilor pierduţi, că până şi d