Preşedintele executiv al pandurilor, Eugen Pârvulescu susţine că jucătorii importanţi din echipa lui nu au oferte scrise. Oficialul pandurilor are şi o explicaţie pentru lipsa acestor oferte. „Lumea a auzit că nu cedăm nici un jucător important până la vară, aşa că s-au ferit să ne trimită oferte pentru jucătorii noştri de bază”, spune Pârvulescu. Acesta recunoaşte totuşi că telefoane primeşte din partea oamenilor de fotbal care se interesează de panduri, dar nimic concret. „Discuţii telefonice avem, dar nu e nimic concret. Vă spun sincer că sunt multe echipe din ţară care vor jucători de la Pandurii. Un Vlad, Voiculeţ, Nistor, Maxim, Viera sau alţi jucători pot juca oriunde şi chiar pot face faţă oriunde în Liga 1”, a mai spus Pârvulescu.
La vară curg ofertele
Preşedintele executiv al pandurilor crede că în vară mai mulţi jucători vor fi asaltaţi de oferte. „La vară putem vorbi de orice transfer. Cu siguranţă atunci vom primi multe oferte, însă totul depinde de evoluţia echipei din retur. Dacă ne vom menţine sus, atunci va fi clar că şi ofertele vor fi multe şi bune”, a mai declarat Pârvulescu.

La vară cur