Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dana Nicolaescu, văduva regretatului cineast: Voi ridica un monument în memoria lui Sergiu

Publicat in Antena 3, miercuri 9 ianuarie 2013 ·

Dana Nicolaescu, soţia regizorului Sergiu Nicolaescu, a precizat, miercuri, într-un comunicat remis Mediafax, că urna cu cenuşa regretatului cineast a ajuns în posesia sa şi anunţă că intenţionează să ridice un monument în memoria regizorului.

Aceasta a menţionat că monumentul ar urma să fie ridicat până la data de 13 aprilie, când regretatul regizor ar fi împlinit 83 de ani şi că detaliile privind monumentul vor fi comunicate în următoarea lună.

Sergiu Nicolaescu s-a stins din viaţă săptămâna trecută, pe 3 ianuarie, la 82 de ani, la Spitalul Elias din Capitală. Trupul său a fost depus la Cercul Militar Naţional, acolo unde, vineri şi sâmbătă, au putut veni pentru un ultim omagiu rudele, colegii şi toţi cei care au dorit să-şi ia rămas bun.

FALS DE IDENTITATE în cazul Nicolaescu. Presupusul fiu al regizorului a folosit datele unui fost ziarist

Trupul neînsufleţit al lui Sergiu Nicolaescu a fost incinerat sâmbătă, la crematoriul Vitan Bârzeşti din Bucureşti, cu onoruri militare, la ceremonia de incinerare participând familia, prietenii şi apropiaţii regizorului.

Pe 12 decembrie 2012, senatorul PSD Sergiu Nicolaescu le mulţumea colegilor din Senat pentru perioada petrecută împreună, precizând că nu a mai candidat pentru un nou mandat deoarece mai are puţini ani de trăit pe care vrea să-i termine în profesia sa.

Filmografia lui Sergiu Nicolaescu - regizor, actor de film, scenarist şi producător de film - cuprinde peste 50 de lungmetraje, dintre care cele mai cunoscute sunt "Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte" (1971), "Cu mâinile curate" (1972), "Osânda" (1976), "Ultima noapte de dragoste", "Nea Mărin miliardar" (1979), "Ciuleandra" (1985), "Triunghiul morţii" (1999), "Orient Express" (2004), "Supravieţuitorul" (2008).

Citeşte şi:

Dezvăluirile lui Vasile Rotaru, "fiul nelegiti

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”

Adevarul acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, marţi, că este pregătit se semneze acordul privind mineralele rare şi că este gata să coopereze sub „conducerea puternică” a lui Donald Trump, după ce acesta a oprit, luni seară, transporturile m

"Semnal de alarmă pentru statul român". Reacția lui Nicușor Dan după ce Serviciile Moscovei au sărit în apărarea lui Călin Georgescu

Ziare.com acum 2 ore
Nicuşor Dan, primarul Capitalei și candidat independent în alegerile prezidenţiale, a afirmat marţi, 4 martie, că ultimele declaraţii ale Serviciului rus de Informaţii Externe reprezintă ”primul act public oficial prin care Rusia intervine în spriji

"Votul pentru Georgescu, o batjocură la adresa celor care au murit în 1989". Atac dur al lui Burduja după ce candidatul suveranist a declarat că vrea România afară din UE și NATO

Ziare.com acum 3 ore
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, l-a atacat marţi, 4 martie, într-o postare pe pagina personală de Facebook pe candidatul independent la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024, Călin Georgescu. Burduja a spus despre Georgescu că nu mai las

Volei Alba Blaj, victorie electrizantă în turul semifinalelor Cupei CEV, revenind de la 1-2 la seturi cu Vasas Budapesta!

Gazeta Sporturilor acum 24 minute
Echipa română Volei Alba Blaj s-a impus cu 3-2 (24-26, 25-19, 9-25, 25-18, 15-9) în manșa tur a semifinalelor Cupei CEV în deplasarea de la Budapesta, cu Vasas. Returul este programat marți, 11 martie, de la ora 18:00, la Blaj. Alba Blaj Vasas Obuda

Trudeau spune că taxele impuse de Trump Canadei sunt „ceva foarte prostesc”

BusinessMagazin acum 31 minute
Într-un discurs adresat canadienilor, premierul Justin Trudeau s-a adresat direct lui Donald Trump şi a spus că decizia sa de a impune taxe unuia dintre principalii parteneri comerciali ai Statelor Unite este „un lucru foarte prostesc”.

Nicuşor Dan și Elena Lasconi, reacții după declarațiile Rusiei în favoarea lui Călin Georgescu: „Un semnal de alarmă pentru statul român” / „Moscova a ajuns să îl susţină pe faţă”

HotNews acum o ora
Comunicatul transmis marţi de Serviciul de Informaţii Externe al Rusiei reprezintă primul act public oficial prin care Moscova intervine în sprijinul unui candidat în alegerile prezidenţiale din România şi „un semnal de alarmă extrem de important pe

Călin Georgescu a pierdut la Tribunalul UE, unde a cerut instanţei să oblige Guvernul la reluarea turului doi

News.ro acum 3 ore
Călin Georgescu a pierdut procesul la Tribunalul UE, care i-a respins acţiunea prin care a cerut reluarea turului doi al alegerilor prezidenţiale, anunţă G4Media. Tribunalul i-a respins acţiunea şi nu s-a pronunţat pe cerere, iar în ordonanţa de res

VIDEO Locul din Botoșani care se „bate” cu Sibiu, Brașov și Râșnov în competiția Destinația Anului 2025. Cum poți vota

Botosani News acum 23 minute
Cornisa Aquapark & Sports Botoșani este cel mai mare și modern complex de agrement din nordul României, fiind o destinație ideală pentru relaxare, distracție și activități sportive, atât pentru botoşăneni, cât și pentru turiștii din alte zone. Situa

Ministerul de Externe consideră afirmaţiile serviciilor ruseşti ”ridicole şi complet neavenite”: Fac parte din seria de acţiuni hibride desfăşurate de Federaţia Rusă pentru a submina democraţia în România

News.ro acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) transmite, marţi, că, afirmaţiile serviciilor ruseşti sunt ”ridicole şi complet neavenite” şi ”fac parte din seria de acţiuni hibride desfăşurate de Federaţia Rusă pentru a submina democraţia în România”. ”MAE pre

Călin Georgescu își depune vineri candidatura pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 4 ore
Candidatul independent Călin Georgescu, susținut de partidele parlamentare AUR și POT, își va depune candidatura pentru alegerile prezidențiale mai vineri, 7 martie, la ora 16:00, la Biroul Electoral Central (BEC). Georgescu era așteptat să își depu

Vremea

București
acum

mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

mar.

2°/9°
mie.

4°/13°
joi

6°/14°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

0°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/16°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°