Un tânăr de 18 ani, din Craiova, a fost arestat, miercuri, pentru tentativă de omor calificat, fiind acuzat că a lovit intenţionat cu maşina o fată de 19 ani, după ce cei doi s-au certat în trafic în timp ce tânăra traversa strada.
Potrivit purtătorului de cuvânt al inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, Adrian Căpraru, incidentul a avut loc marţi după-amiază, pe strada Brestei din Craiova. Tânărul ieşea dintr-o benzinărie la volanul unei maşini de lux, un Mercedes clasa E, iar la un moment dat fata s-a angajat în traversarea străzii. Şoferul i-a dat prioritate, însă a început să strige după ea ca să-i atragă atenţia.
Fata l-a jignit, după care între cei doi a urmat un schimb dur de replici, după care, pentru că nu acceptat avansurile lui, tânărul a tras de volan şi a lovit-o cu maşina.
Fata a fost transportată la Spitalul de Urgenţă Craiova pentru investigaţii, în prezent starea acesteia fiind bună, neavând nevoie de internare.
"Poliţiştii au fost sesizaţi prin 112 despre incident. Marţi, au fost audiaţi martorii, au fost vizualizate imaginile de pe camerele de supraveghere şi s-a făcut încadrarea juridică a faptei. Competenţa este acum a Parchetului Tribunalului Dolj", a declarat Adrian Căpraru.
Procurorii l-au prezentat, miercuri, pe tânărul de 18 ani magistraţilor Tribunalului Dolj, care au decis să-l aresteze pentru 29 de zile pentru tentativă de omor calificat, decizia putând fi atacată cu recurs.