Televizorul merge stingher în colțul camerei. Au trecut luni bune de când maeștrii manipulărilor prin așa-zisele canale de știri și-au atins scopul: am devenit dependent de doza zilnică de tâmpire. Așa cum la televizor se poate găti pe uscat (dry-cooker), tot acolo poți fi prostit pe uscat (dry-fooled). Telecomanda mi-a devenit lingurița cu care îmi dozez stările emoționale. Privesc canalul preferat, unde invitații spun ce îmi place să aud, dar, din când în când, simt nevoia să adaug și o doză de enervare și agit lingurița prin canalele hipnotice. Într-un fel, acestea îmi dau o stare de siguranță, de lene intelectuală, nu există surprize, ci știu sigur că voi asista la o incantație cu care tribul îl alunga pe zeul războiului K’uk’ulkan reîncarnat: B’ăs’escu, B’ăs’escu. Peste 5125 de ani, urmașii noștri decriptând vreun CD cu astfel de emisiuni, găsit adânc îngropat în jungla care va acoperi șoseaua București-Ploiești, vor ști cum s-a încheiat primul sfârșit al lumii și vor tremura de frica celui de-al doilea, care îi paște. Vom fi considerați un fel de mayașo-daci corciți care au prevăzut cu precizie prima aliniere a planetelor și, în consecință, se vor pregăti înfrigurați să-și înfrunte Apoclipsa lor.

Alegerile parlamentare s-au încheiat. Rezultatele se cunosc și au curs râuri de comentarii pe marginea lor. Din punctul meu de vedere, există o singură morală exprimată memorabil și candid de către noul prim-ministru: unii sunt mai votați, iar alții mai nevotați. Despre votați știm deja că sunt unii penali, alții plagiatori, unii tați, alții fii, unii șefi, altele secretarele sau nevestele primilor. Parlamentul la români este o menajerie în care se regăsește întreaga societate. Așa cum nu ai nevoie musai să mergi în junglă pentru a cunoaște toată fauna, ci te poți duce la grădina zoologică să vezi animalele pădurii, așa și la noi, privești parlamentul și vezi