Administraţia locală a stabilit ca toate categoriile de folosinţă ale terenurilor din extravilanul oraşului Panciu să fie cuprinse într-o singură zonă de impozitare, şi anume cea corespunzătoare zonei A. Primarul Ion Petre a precizat că acest lucru a avut ca bază legală prevederile din Legea 571/2003, privind Codul Fiscal şi din HG 44/2003, pentru aprobarea normelor de aplicare a Legii 571/2003. „Legislaţia spune clar că, la unităţile administrativ teritoriale care delimitează trei zone, acestea vor fi A, B şi C, unde sunt două zone, A şi B, iar dacă delimitează o singură zonă, aceasta este zona A. Noi ne încadrăm în această din urmă situaţie”, a explicat primarul.
Ion Petre a adăugat că, prin hotărârea adoptată la sfârştul lui 2012, se elimină zona B, care fusese stabilită în urmă cu mai mulţi ani. „Acolo unde există o singură zonă în extravilan, ea nu poate să fie zona B. Obligatoriu, ea va fi zona A. Aşa este corect să lucrăm”, a concluzional edilul.
Administraţia locală a stabilit ca toate categoriile de folosinţă ale terenurilor din extravilanul oraşului Panciu să fie cuprinse într-o singură zonă de impozitare, şi anume cea corespunzătoare zonei A. Primarul Ion Petre a precizat că acest lucru a avut ca bază legală prevederile din Legea 571/2003, privind Codul Fiscal şi din HG 44/2003, pentru aprobarea normelor de aplicare a Legii 571/2003. „Legislaţia spune clar că, la unităţile administrativ teritoriale care delimitează trei zone, acestea vor fi A, B şi C, unde sunt două zone, A şi B, iar dacă delimitează o singură zonă, aceasta este zona A. Noi ne încadrăm în această din urmă situaţie”, a explicat primarul.
Ion Petre a adăugat că, prin hotărârea adoptată la sfârştul lui 2012, se elimină zona B, care fusese stabilită în urmă cu mai mulţi ani. „Acolo unde există o singură zonă în extravilan, ea nu poate să fie zona B. Ob