Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Partidul lui Angela Merkel, avans considerabil în sondajele din Germania

Publicat in Mediafax, miercuri 9 ianuarie 2013 ·

Partidul conservator al cancelarului Angela Merkel a obţinut cel mai mare scor de la sosirea la putere în 2005 şi lărgeşte decalajul faţă de opoziţie, într-un sondaj publicat miercuri, la zece zile de alegerile regionale.

Uniunea Creştină (CDU/CSU) atrage un punct din intenţia de vot de 42% şi se distanţează aşadar cu 17 puncte de SPD (creditat cu 25%), în cădere faţă de niveulul din aprilie 2002, potrivit acestui studiu al institutului de sondaj Forsa, realizat pentru săptămânalul Stern.

Este al treilea sondaj de la începutul anului care plasează CDU la un nivel egal sau superior valorii de 40%, cu un avans de 12 până la 17 puncte în raport cu SPD.km

Următoarele alegeri legislative germane sunt prevăzute pentru 22 septembrie, însă diferitele partide politice trebuie să facă faţă unui scrutin regional la 20 ianuarie în Saxonia Inferioară, care ar trebui să servească drept rampă de lansare pentru campania lor federală.

Social-democraţii au cunoscut un eşec în campanie ca urmare a debutului ratat al candidatului Peer Steinbruck, implicat în afacerea controversată a conferinţelor sale, remunerate generos de către marile companii.

Alegătorii de stânga nu s-au raportat favorabil la observaţiile lui Steinbruck, care a precizat recent, într-un interviu, că postul de cancelar german nu este remunerat suficient, relatează Manfred Güllner, reprezentant al institutului de sondaj Forsa.

Ultimul sondaj vine cu o veste rea pentru Angela Merkel. Aliatul său liberal FDP, inclus în coaliţia guvernamentală, este creditat cu 2% din intenţia de vot (-2%), aflat mult sub pragul de 5%, necesar obţinerii de locuri în camera inferioară a Parlamentului german, Bundestag.

CDU a progresat în detrimentul FDP, a estimat Gullner. Aproape jumătate dintre cei care au votat cu FDP în 2009, (14,6%) ar vota pentru conservatori dacă alegerile ar avea loc d

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 2 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 32 minute
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 40 minute
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 2 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 4 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Titularizare 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă

Mediafax acum 46 minute
Concursul de Titularizare constă în susținerea a două probe: o inspecție specială la clasă sau a unei probe practice și, ulterior, a unei probe scrise. În sesiunea din acest an, peste 39.700 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. La ac

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 47 minute
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

George Simion: „Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremieri”

Adevarul acum 3 ore
Liderul AUR, George Simion, a criticat luni, 14 iulie, în Parlament, Guvernul Bolojan, împotriva căruia partidul său a inițiat moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată”, repetând de câteva or

Ministrul Energiei a trimis Corpul de control la Complexul Energetic Valea Jiului

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a trimis Corpul de control la Complexul Energetic Valea Jiului după ce, în urmă cu o săptămână, un incendiu produs la un transformator a lăsat în subteran 300 de mine

Vremea

București
acum

31°
lun.

19°/36°
mar.

21°/35°
mie.

21°/36°
joi

22°/32°
Iasi
acum

26°
lun.

18°/33°
mar.

19°/34°
mie.

18°/33°
joi

18°/27°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

20°/29°
mie.

23°/29°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/29°
mar.

16°/31°
mie.

16°/29°
joi

15°/23°
Timisoara
acum

30°
lun.

20°/34°
mar.

19°/34°
mie.

20°/32°
joi

15°/28°