Permisele de conducere eliberate începând cu 19 ianuarie 2013 vor avea un nou design, armonizat cu modelul european pentru acest tip de documente, potrivit Poliţiei Rutiere.
Permisele emise anterior acestei date vor fi valabile până la data expirării menţionată pe acestea, iar schimbarea lor cu unele de tip nou nu este obligatorie înainte de vreme.
Forma noilor permise rămâne dreptunghiulară, având aspectul unei cărţi de credit. Suportul este din policarbonat, iar personalizarea este realizată prin gravare cu laser.
Caracteristicile fizice ale suportului modelului Uniunii Europene de permis de conducere sunt în conformitate cu standardele ISO 7810 şi ISO 7816-1.
Cu alte cuvinte, permisele de conducere eliberate începand cu 19 ianuarie au 85,6 mm lăţime, 53,98 mm înălţime şi 0,76 mm grosime. Raza de racordare a colţurilor este de 3,18 mm.
Formatul armonizat la nivel UE pentru permisul de conducere face mai uşoară citirea acestui document de către toţi poliţiştii din întregul spaţiu comunitar şi nu numai. De asemenea, sunt evidenţiate anumite menţiuni privind restricţii de conducere şi modificări ale autovehiculului necesare pentru ca anumite persoane să-l poată conduce.