Un nou roman se adaugă la zestrea scriitorului Vasile Ilucă – Hanul cercetaşului. O carte „îmbibată de istorie şi patriotism“, care încearcă să transmită cititorului o stare de bine, aidoma stării „cercetaşilor“ din han. Recenzia de la Cartea confraţilor este semnată de dr. Eugenia Grosu-Popescu.

O figură memorabilă de muschetar român, un cercetaş autentic deschide simbolic poarta cu „scârţâit bătrân“ altor „cercetaşi“ pe care-i „salută cavalereşte“ şi îi invită să intre, împreună cu cititorul, în „hanul“ scriitorului şi pictorului Vasile Ilucă. Un pictor al imaginii (vedem: pletele, mustaţa, pălăria, cămaşa) şi, deopotrivă, al sunetului (auzim: glas de oştean, zăngănit, scârţâit), nu doar un mare iubitor şi mânuitor al graiului străbun, se dovedeşte a fi, de la chiar primele rânduri ale cărţii, autorul: – Cine bate în poarta hanului cu aşa înverşunare la ceas de noapte? s-a auzit întrebând glas de oştean. – Oameni buni. Deschide, că ne-a ajuns foamea şi, cel mai rău, ne omoară o sete ca aceea, a răsunat răspunsul din afara porţii. – Zăboviţi numai oleacă şi om da curs rugăminţii domniilor voastre… Odată cu ultimul cuvânt, a zăngănit zăvor greu în chingile lui de fier şi, cu scârţâit bătrân, poarta a început să se mişte… Din deschizătura ei a apărut întâi un baston. Apoi, cu pas greu, s-a desprins o făptură de haiduc: plete colii şi mustaţă bogată, pălărie cu bor larg şi cămaşă albă. Hanul cercetaşului, noul roman al lui Vasile Ilucă, continuă şi completează o saga autohtonă, pe care a trudit-o îndelung, în zecile de volume scrise până acum, cu multă istorie şi cu o trăire autentică, păstrată şi distilată în personaje, din moşi-strămoşi. O amplă frescă de familie în înţeles larg şi în înţ Publicitate eles restrâns, cu eroi care trec graniţa fără paşaport dintr-un roman într-altul, completând priveliştea deceniilor străbătute de noi toţi,