Sfarsitul unui an declanseaza mereu intrebarea care este problema care s-ar putea dovedi cea mai importanta in anul care vine. E o intrebare simplista, avand in vedere ca multe lucruri se petrec an de an si oricare ar putea fi important pentru fiecare dintre noi. Dar merita de vazut care este chestiunea care ar putea produce cele mai multe schimbari la nivel global, iar din punctul meu de vedere locul care trebuit cu cea mai mare atentie, in 2013, este Europa, potrivit unei analize semnate de George Friedman, fondator Stratfor.
Luata ca entitate geografica, Europa are cea mai mare economie din lume. Daca ar dori, ar deveni un rival militar al SUA. Europa este unul dintre pilonii sistemului global, iar ceea ce se intampla in Europa va defini felul cum functioneaza luma - iar din 2013 vom incepe sa vedem clar viitorul Europei, scrie analistul in materialul citat.
Potrivit lui Friedman, intrebarea este daca Uniunea Europeana se va stabiliza, va inceta sa se fragmenteze si va incepe sa se pregateasca pentru o mai mare integrare si expansiune. Sau, in cazul in care tensiunile se vor intensifica, daca institutiile si vor pierde in continuare din legitimitate, iar statele membre vor mari pasul in promovarea propriilor politici, interne sau externe.
Perspectiva lui George Friedman asupra dificultatilor cu care se confrunta proiectul european:
Au trecut mai bine de patru ani de la criza din 2008 si doi ani de cand problemele de atunci au provocat o criza a datoriilor suverane si o criza bancara in Europa. In acest rastimp, criza financiara s-a transformat intr-una economica, Europa intrand in recesiune, iar rata somajului pe continent depasind 10%. Si mai important este faptul ca in aceasta perioada aparatul decizional creat odata cu intemeierea Uniunii Europene a fost incapabil sa ofere solutii larg acceptate si posibil de implementat.