Mesajul a fost trimis. Multumesc!

COMENTARIU: Nu-l omorâţi pe comisar în fiecare zi!

Publicat in Mediafax, miercuri 9 ianuarie 2013 ·

Publicul şi televiziunile şi-au luat tainul din moartea lui Sergiu Nicolaescu. Unii l-au consumat tacticos, liniştit şi odată instalată senzaţia de saţietate, această trecere dintre cei vii a fost trimisă mai în coada meniului. Alţii au căzut pradă unei bulimii TV: nu se mai satură şi tot mai vor.

De când s-a ridicat la ceruri, acum şapte zile, "comisarul Moldovan" a fost omorât de o duzină de ori. L-au executat cu repetiţie vorbele şi faptele unor semeni ai săi. Este lucru ştiut: fascinaţia morbidă a morţii unui personaj celebru este cel mai bun combustibil pentru întreţinerea unor trăiri şi atitudini deviante. Apar hoitarii şi demolatorii sau dimpotrivă admiratorii isterici.

Fie se dau cu capul de icoana zeului Rating până se năucesc, fie îşi rumegă în sinea unui "eu" cât o zi de post cele 15-30-45-60 de minute de glorie îndoielnică. În săptămâna de agonie şi extaz post-mortem, regizorul, actorul şi persoana publică Sergiu Nicolaescu a fost redus la o sumă dodoloaţă a tuturor viciilor umane şi masculine. A fost rând pe rând: egocentric, dominator, gol, nestatornic. Dar a fost şi zeu, idol, culme. Danei Nicolaescu nu i s-a iertat păcatul tinereţii, că nu a umblat cernită, înlăcrimată şi că nu s-a dedat la demonstraţii de durere.

Dar, de oricare parte s-ar fi aflat, un anume fel de public, un anume fel de televiziuni, un anume fel de mânuitori ai condeiului şi tastelor au fost uniţi de ceva: schimonosirea, pierderea într-un joc bolnăvicios cerere-ofertă, în care toţi cei implicaţi au potenţat de fapt răul, urâtul, cinicul, ieftinătatea. Au semănat cu acele făpturi halucinante din "Capriciile" lui Francisco Goya.

Patimile post-mortem ale lui Sergiu Nicolaescu nu sunt un episod nefast singular. Dar, de această dată a fost prea mult, prea urât, prea cinic, prea ieftin. Limitele scrise şi nescrise au fost incălcate şi depăşite fluierând. Etic

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 4 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 3 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 6 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum o ora
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 7 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 4 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 5 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 3 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

23°
lun.

20°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

21°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

23°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

25°/38°