Fuga marilor sportivi şi antrenori din România comunistă a reprezentat mereu un subiect de interes chiar şi la nivel internaţional. Rămânerea soţilor Bela şi Martha Karoly în New York, SUA, în martie 1981, fuga Nadiei Comăneci în noiembrie 1989 şi fuga lui Miodrag Belodedici în Iugoslavia, în 1988, reprezintă cele mai renumite “dezertări” din lumea sportului dinainte de 1989.

Au vrut să fie liberi

Chiar dacă o duceau mai bine decât 95% dintre conaţionalii lor, sportivii români din acea perioadă au fost mereu însetaţi să cunoască sentimentul de libertate. Au fugit şi alţii, printre ei fotbalistul Stelei, Marcel Răducanu, rămas în Germania în 1981, sau Marcel Sabou şi George Viscreanu, fotbaliştii lui Dinamo care au rămas în Spania, cerând azil politic, după un turneu amical în august 1989, însă povestea lor nu a devenit celebră, fiindcă nu era în interesul Securităţii să se afle că sistemul este penetrabil. Puţini se pot “mândri” însă cu faptul că au reuşit să fenteze oamenii Securităţii chiar pe terenul de sport. Aceasta este povestea cutremurătoare a lui Cătălin Frasin, actualmente antrenor şi fondator al clubului de scrimă “Engarde ” din Salzburg (Austria).

Prima ieşire din blocul sovietic

“Nu am timp să privesc înapoi. Obiectivul meu este ca unul dintre aceşti copii să ajungă la Olimpiadă”, îşi începe povestea Frăsin pentru Salzburger Nachrichten, în timpul obişnuitului antrenament de vineri seara din incinta sălii de sport a Liceului Mulln. El descrie fără remuşcări, dar emoţionat, fuga din România dictatorului Nicolae Ceauşescu. “Au trecut 23 de ani din momentul în care am decis să plec. Eram în lotul de scrimă al Naţionalei de tineret a României (U-21). Am ajuns la Campionatul Mondial de Scrimă din Atena. Până în acele zile ale lunii martie 1989, participasem doar la competiţii în blocul sovietic”, îşi aminteşte Frăsin.

@N