* sunt de părere medicii de familie brăileni, care sunt de acord cu utilizarea cardului electronic, dar nu şi cu distribuirea acestuia * în opinia lor, încărcarea datelor pe cardul de sănătate este o activitate birocratică, ce ar trebui făcută de către Casa de Asigurări de Sănătate
Medicii de familie anunţă că sunt de acord cu utilizarea cardului electronic de sănătate, dar nu şi cu distribuirea acestuia, deoarece validarea datelor este o activitate ce necesită mult timp. În opinia medicilor brăileni, încărcarea datelor pe cardul de sănătate este o activitate birocratică, ce ar trebui făcută de către Casa de Asigurări de Sănătate.
Cu toate acestea, autorităţile au anunţat că de la jumătatea anului cardul de sănătate va deveni "buletinul" fără de care pacienţii nu vor mai putea primi servicii medicale. După implementarea reţetei electronice, lansarea cardului este următoarea etapă în controlul fondurilor şi transparenţa sistemului sanitar, care se va finaliza prin lansarea dosarului medical electronic. Documentul va fi distribuit în prima jumătate a anului. Medicii de familie sunt nemulţumiţi că încărcarea datelor pe cardul de sănătate le mănâncă din timpul consultaţiilor. Cardul naţional de sănătate va cuprinde atât un cod unic, care va dovedi dacă pacienţii sunt sau nu asiguraţi, cât şi date personale ale bolnavilor, care le vor fi de ajutor medicilor de la Urgenţe: persoane de contact în caz de urgenţă, grupa sanguină, acordul de a dona organe, eventuale boli cronice etc. Toate aceste informaţii va trebui încărcate pe card de medicii de familie, lucru care a stârnit deja un val de nemulţumire în rândul acestora. "Inscripţionarea cardului electronic de către medicii de familie este un act cu mare consum de timp, în defavoarea pacientului. Noi suntem medici şi trebuie să acordăm servicii medicale, nu să facem muncă birocratică. Inscripţiona