Organizatorii pun la punct ultimele detalii
Bazele sportive sunt pregătite să îi primească pe sportivii din cele 46 de ţări participante, mai puţin cel de-al doilea patinoar din Poiană, unde constructorul promite că va finaliza lucrările până cel târziu în data de 5 februarie.
Membrii Comitetului de organizare al Festivalului Olimpic European (FOTE) s-au reunit ieri în şedinţă pentru a pune la punct toate detaliile cu privire la desfăşurarea evenimentului, care va avea loc luna viitoare la Braşov. La întrunire a participat atât primarul Braşovului George Scripcaru, care este preşedintele comitetului de organizare, şi prefectul Mihai Mohaci, cât şi reprezentanţii poliţiei, jandarmeriei, ai federaţiilor sportive de schi, patinaj sau hochei, precum şi reprezentanţii din fiecare departament al comitetului de organizare. Aceştia au vrut să ia „pulsul” şi să vadă dacă bazele sportive sunt pregătite, dar şi să stabilească detaliile organizatorice pentru a evita surprizele neplăcute. „Toate bazele sunt pregătite, mai puţin cel de-al doilea patinoar, care va fi finalizat la termen, după cum am discutat cu constructorul. Noi menţinem în permanenţă legătura cu comitetele sportive din toate ţările participante şi până acum nu sunt probleme. Vrem ca totul să fie pus la punct pe toate planurile, începând de la transport, cazare şi finalizând cu securitatea şi echipamentele sportivilor”, a precizat primarul George Scripcaru.
La întâlnire au participat şi reprezentanţii firmei care lucrează la construcţia celui de-al doilea patinoar din Poiana Braşov. Aceştia au dat asigurări că lucrările sunt în grafic, iar amplasamentul va fi predat „la cheie” în data de 5 februarie, competiţiile urmând să ia startul din 17 februarie.
În următoarea perioadă, urmează să se pună la punct şi detaliile legate de desfăşurarea competiţiei de deschidere, care va avea loc