Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce merită să călătoreşti printr-o agenţie de turism

Publicat in Ziua de Vest, miercuri 9 ianuarie 2013 ·

De multe ori, agențiile de turism sunt privite cu o oarecare neîncredere. Există mai mulți factori care contribuie la acest fenomen, iar acest tip de atitudine este de multe ori justificabil. Și totuși, atunci când dorim să plecăm undeva este util să ne adresăm unei agenții de turism, fie că dorim să mergem în concediu sau să evadăm pentru câteva zile într-un city break. Iată câteva argumente. 1. Economisim timp. Da! Economisim timpul pe care altfel l-am pierde să căutăm singuri transport, hoteluri, restaurante și review-uri pentru fiecare dintre ele, ca să știm dacă dăm curs unei șarlatanii sau nu. O agenție de turism serioasă are mereu un imens know-how în această privință și ne poate găsi imediat ceea ce căutăm. Mai mult, o agenție de turism poate oferi siguranța că vom primi exact ceea ce cumpărăm. Astfel, timpul petrecut într-o agenție pentru a ne planifica o călătorie este mult mai scurt decât atunci când ne punem noi să planificăm și, în plus, avem siguranța că nu ne lăsăm angrenați în șarlatanii. 2. Economisim bani. Deși, per ansamblu, există percepția că atunci când căutăm noi un loc de cazare îl vom găsi mai ieftin decât printr-o agenție de turism, acest lucru nu aproape niciodată real. Agențiile de turism colaborează cu numeroase hoteluri, pensiuni, unități agroturistice, hostel-uri, cărora le trimit anual chiar și mii de turiști. Prețurile pe care agențiile de turism le primesc sunt mult mai avantajoase decât cele pe care le găsim noi atunci când căutăm pe internet. Chiar și atunci când avem impresia că găsim megaoferte, fiți siguri că prețul oferit unei agenții de turism este mai bun decât megaoferta. Acum, este la fel de adevărat că o agenție de turism nu poate colabora cu toate hotelurile și pensiunile din lume, dar, per ansamblu, sigur se va găsi o ofertă bună pentru toate gusturile. 3. Stresul nu e la fel de mare. La achiziționarea unui pachet t

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Gandul acum 9 minute
„Marius Tucă Show” începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul.

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 42 minute
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 28 minute
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 7 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 3 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum o ora
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

Mamele care sunt în concediu de creștere a copilului vor plăti CASS ca și pensionarii, spune Ilie Bolojan

Mediafax acum 48 minute
Mamele care sunt în concediu de creștere a copilului vorn plăti CASS ca și pensionarii, explică, luni seara, premierul Ilie Bolojan. „Și mămicile, în perioada în care au un copil mic, au nevoie de servicii medicale importante”, spune Bolojan. Întreb

După adjunctul lui Şoigu, şi fostul adjunct al lui Gherasimov a fost condamnat la ani grei de închisoare

News.ro acum o ora
Fostul adjunct al şefului Statului Major General al Armatei Ruse a fost condamnat luni la 17 ani de închisoare pentru o schemă de fraudă care a permis sustragerea a peste 1 miliard de ruble (12,7 milioane de dolari) din contractele Ministerului Apăr

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum o ora
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 8 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Vremea

București
acum

30°
lun.

22°/38°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

31°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

24°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

23°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°