* „Impactul la populaţie este de 50 de bani sau 75 de bani pe lună”, a explicat primarul Gheorghe Ştefan Ieri, 8 ianuarie, a avut loc şedinţa extraordinară de Consiliu Local Piatra Neamţ prin care a fost modificată hotărârea din decembrie prin care taxele și impozitele locale rămâneau la nivelul celor din 2012. Cu votul a 14 consilieri locali taxele și impozitele au crescut cu maximum admisibil, potrivit hotărârii de guvern din decembrie, adică cu 16,05%. Chiar dacă proiectul de hotărâre a fost contestat în primul rând de consilierii USL care au cerut retragerea acestuia de pe ordinea de zi, primarul Gheorghe Ştefan nu s-a lăsat și le-a impus acestora să voteze: „Am blocat activitatea primăriei şi a agenţilor economici. Aici este vorba despre o indexare, nu o majorare, care s-a făcut din 1990 încoace. Acum, normal, Guvernul ar fi vrut să lase la latitudinea primarilor să facă acest lucru. Foarte bine, dar nu a făcut asta până astăzi ( 8 ianuarie – n. r.), când e şedinţa de Consiliu Local. După ce va apărea ordonanţa de urgenţă, putem rediscuta”, a declarat primarul. Și Florin Fecic, secretarul municipiului, a insistat că retragerea unui punct de pe ordinea de zi aparţine strict iniţiatorului şi a prezentat impactul asupra populaţiei: „Taxele şi impozitele nu au fost majorate de şase ani, iar ultima indexare s-a făcut, conform Codului Fiscal, acum trei ani. Cota din impozitul pe venit era de 47%, procent care a fost redus succesiv prin două ordonanţe de urgenţă în 2010 şi 2011, până la 41,75%. Această reducere înseamnă o pierdere pe partea de venituri, de circa 9,3 milioane de lei. Pe de altă parte, prin aplicarea hotărârii de guvern privind prin indexarea taxelor şi impozitelor, se poate estima un plus de 1,1 milioane lei, care nu se apropie nici pe departe, de nivelul de reducere. Dacă anul trecut, pentru un apartament cu două camere de circa 50 mp, impozitul era 42