Hai, că nu doar ăştia geeky, ca mine, ţin minte cristalele din Superman, alea albe care aveau toată înţelepciunea planetei Krypton în ele.
Ei bine, e foarte posibil să le vedeţi mai des în viitor. Pentru că marea companie de electronice Hitachi, în colaborare cu Universitatea Kyoto, a dezvoltat o nouă tehnologie de înregistrare şi păstrare a datelor care aminteşte de filmul mai sus pomenit.
De fapt, este vorba despre nişte pătrăţele de cuarţ late de 2 cm şi groase de vreo 2 mm, în care sînt patru straturi de puncte marcate cu un laser cu puls de femtosecunde, în limbaj binar. Şi peste un catralion de ani, binarul tot binar, deci decodarea informaţiei va fi floare la ureche. Sau ce or avea în loc de flori la ce-or avea în loc de urechi, peste un catralion de ani. Totul va putea fi citit cu un microscop optic banal. Şi din astea sperăm că vor avea în viitor.
Densitatea de informaţii e niţel mai mare ca pe un CD obişnuit, dar se pot adăuga straturi suplimentare, care ar creşte îngrămădirea de date de pe „divais“. Dar şpilul cel mare al memoriei cu cristale de cuarţ nu e capacitatea de stocare, ci rezistenţa: a rezistat inclusiv la două ore în foc, la peste 1.000 de grade Celsius. Şi e cristal de cuarţ, deci rezistă şi în apă, şi la diverse substanţe chimice. Pe de altă parte, mult din ce era cuarţ acum două-trei sute de milioane de ani, pe cînd planeta era acoperită cu un singur continent (Pangaea) şi un singur ocean (Panthalassa), e acum doar nisip pe plajele lumii.
Morala ar fi simplă: cuarţul e un material superb pentru depozitarea informaţiilor importante. Va rezista sute de mii, milioane de ani, cu o condiţie: să fie păstrat la fereală de eroziunea pe termen foarte lung a apei şi vîntului. Deci n-aţi scăpat, tot aveţi treabă, da’ măcar acum aveţi cum să păstraţi aproape pentru eternitate filmele alea din vacanţă la care nu se va mai ui
