Unul dintre cei doi soldaţi indieni ucişi marţi în urma unor confruntări în Kashmir a fost decapitat, potrivit armatei indiene. Pakistanul respinge acuzaţiile Indiei potrivit cărora soldaţi pakistanezi au tras de cealaltă parte a liniei de control şi ar fi ucis vreun soldat indian.
"Putem confirma faptul că unul dintre soldaţii indieni a fost decapitat de către armata pakistaneză în Kashmir", declară pentru AFP J. Dahiya, un purtător de cuvânt al armatei indiene. "Este un gest perfid, pentru că au luat capul", adaugă el.
Un oficial din cadrul armatei pakistaneze a declarat miercuri că Pakistanul respinge "acuzaţiile Indiei potrivit cărora soldaţi pakistanezi au tras de cealaltă parte a liniei de control şi ar fi ucis vreun soldat indian".
India ameninţă că va riposta atacului "odios", soldat cu moartea a doi militari indieni, declară ministrul indian de Externe, Salman Khurshid: "Trebuie să facem ceva şi vom face, dar acest lucru trebuie făcut după o examinare atentă a tuturor detaliilor, împreună cu Ministerul Apărării. Este absolut inacceptabil, odios, teribil şi nechibzuit" din partea Pakistanului.
Doi soldaţi indieni au fost ucişi marţi de armata pakistaneză în apropierea frontierei provinciei Kashmir, disputată de cele două puteri nucleare. Duminică, un militar pakistanez a fost ucis într-un schimb de focuri între trupele indiene şi cele pakistaneze, izbucnit la frontieră.
Unul dintre cei doi soldaţi indieni ucişi marţi în urma unor confruntări în Kashmir a fost decapitat, potrivit armatei indiene. Pakistanul respinge acuzaţiile Indiei potrivit cărora soldaţi pakistanezi au tras de cealaltă parte a liniei de control şi ar fi ucis vreun soldat indian.
"Putem confirma faptul că unul dintre soldaţii indieni a fost decapitat de către armata pakistaneză în Kashmir", declară pentru AFP J. Dahiya, un purtător de cuvânt al armat