Nu ştiu cine face parte din Comisia pentru eliberări condiţionate de la Jilava, dar cu siguranţă acei oameni sunt nişte esteţi, nişte pasionaţi de frumos, de beletristică, de belle-arte şi de alte bele. Păi numai gândiţi-vă cât de impresionaţi au fost mititeii când au auzit că în puşcărie la ei se află unul care scrie mai repede decât Coieliu şi care a făcut avere din cărţi – ce-i drept, din alea de credit, de se bagă în portmoneu, şi nu din alea de se bagă în bibliotecă. Autor a trei cărţi după gratii, Adrian Năstase este, cu siguranţă, un fenomen literar cum lumea n-a mai văzut de la Rimbaud încoace. Iar adevărul e că şi Adelu e tot un fel de Rimbaud – iar aici nu mă refer la înclinaţiile sexuale (ruşine celor care s-au gândit la aşa ceva, huo!), ci la precocitatea şi puterea lui de creaţie.

Criticii literari tac mâlc, pentru că, în mod sigur, sunt prea uluiţi ca să mai spună ceva. De unde a apărut şi acest talent vulcanic, această colosală forţă a naturii, care scrie la fel de repede pe cum minte Ponta şi sforăie Antonescu? Muică, ar zice rapsodul popular, suntem neam blagoslovit de ne-a mai dat pronia încă un Sadoveanu pe cap, că numai ăla mai scria fro cinci cărţi pe lună. Şi, dacă 1904, dacă nu mă-nşel, a fost declarat „anul Sadoveanu”, frumos ar fi ca anul 2012 să fie proclamat „anul Năstase”!

Acum, când vestea apropiatei eliberări a marelui deţinut politic Năstase Adrian a dat deja ocol planetei, făcând primăvara să vină mai repede, frunza să dea deja mugur, iar ursuleţul carpatin să se trezească mai devreme din hibernare, nu am nicio îndoială că vom asista la o transformare profundă a întregii societăţi româneşti. Absolut toţi puşcăriaşii, fie ei condamnaţi pentru furt, tâlhărie, crimă, viol, corupţie, se vor apuca de scris. Nu ne va mai ajunge hârtia de la Letea pentru atâtea pagini nemuritoare cât vor scrie aceşti sadoveni încă nedescoperiţi