Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grecii continuă războiul cu Napoli: "E antrenor de play-station. A intrat în biroul meu în stil mafiot!"

Publicat in Pro Sport, miercuri 9 ianuarie 2013 ·

Noua conducere de la CS Turnu Severin a susţinut în această seară prima conferinţă de presă din 2013, prin care a fost prezentat noul antrenor principal Jerry Gane. Şapte fotbalişti greci, trei sârbi, un bulgar, un croat şi un român au fost numele noi de la reunirea lotului, care a avut loc la Stadionul Municipal, la ora 19. Astfel, portarii Leonidas Panagopoulos şi Iosipu Stavras, fundaşii Nikolaos Moustakis, Alexandros Biris, Konstantinidis Giorgos şi Christos Tripsas şi atacantul Tsianos Adamantions, portarul Ivan Stojanovic, mijlocaşii Bojan Dimitrijevic şi Aleksandar Arezina, mijlocaşul Hristov Vladimir, fundaşul Antonio Asanovic şi mijlocaşul Cristian Poiană au fost noutăţile de la reunire. "Nu vom face o echipă de străini, ci una de olteni", spuneau grecii în urmă cu câteva zile.

Din lotul vechi au fost prezenţi doar Alexandru Iordan, Marius Bălău, Alex Dandea, Alex Giurgiu, Jovan Golic, Milan Mitic, Dragoş Dragalina, Florin Pătraşcu, Sergiu Arnăutu şi Alex Neacşa, însă doar câţiva ar mai putea rămâne la echipă, dacă nu vor accepta renegocierea contractelor.

Mâine, de la ora 11, pe Stadionul Termo, elevii lui Gane vor efectua primul antrenament. "Am acceptat să fac acest pas, chiar dacă ştiu că nu e o situaţie uşoară. Suntem la 7 puncte distanţă de locul care asigură salvarea de la retrogradare. Obiectivul e foarte greu de realizat, dar nu imposibil. Cred în acest proiect. Vor veni mulţi jucători noi şi ne trebuie timp pentru omogenitate", a spus Gane, secundul lui Napoli în tur.

"Sunt unii din interior care nu respectă clubul şi care au vrut să ne umilească. A intrat în biroul meu şi a făcut pe mafiotul din Napoli! În opinia mea e antrenor de play-station. A plecat înainte de Crăciun şi nu a mai dat un semn. Asta e antrenor profesionist? Noi am muncit in fiecare zi. Am găsit 15 lei în conturile clubului, dar vom aduce sponsori, îns

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 2 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 8 minute
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

Alunecare de teren pe o suprafaţă de 150 de metri, în zona unei foste mine de sare, în Maramureș

HotNews acum 32 minute
O alunecare de teren s-a produs în localitatea Coştiui, judeţul Maramureş, pe locul unei foste mine de sare, fiind creat un crater cu un diametru de 30 de metri şi o adâncime de aproximativ 10-15 metri. O casă nelocuită este în pericol, iar preventi

Incident șocant în Iași: O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată

Adevarul acum o ora
O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată luni, 21 iulie, pe șoseaua Națională din municipiul Iași. Momentan, victima este conștientă.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 5 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Avocat reținut după ce a lovit un jandarm în gât, în timpul protestului din Piața Victoriei. Parchetul cere arestarea sa preventivă

HotNews acum 3 ore
Un avocat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat fizic un jandarm în timpul protestului antiguvernamental desfășurat duminică în Piața Victoriei. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii au înaintat dosar

Bolojan: Vrem să susţinem proiecte-pilot în care să introducem salarizarea medicilor în funcţie de performanţă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a afirmat luni că există o lipsă a criteriilor de performanţă în sistemul de sănătate, din punct de vedere al salarizării medicilor, context în care Guvernul are în vedere susţ

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/33°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

36°
lun.

19°/38°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°