Acum câteva zile, într-o dezbatere televizată, am purtat un dialog cu premierul Victor Ponta pe tema salarizării miniştrilor şi a experţilor din ministere. Opinia premierului este binecunoscută: ţara are acum mai multe ministere, mai mulţi miniştri, fără să fi fost însă alocate mai multe fonduri bugetare şi fără suplimentări de personal. Am spus, în dezbaterea amintită, că sub aspectul rigorilor bugetare lucrurile sunt în ordine. Nu se fac angajări, nu cresc cheltuielile bugetare şi nu există vreun pericol de suplimentări ale fondurilor salariale la nivelul aparatului guvernamental. Să fie însă, acest al cincilea an de criză economică, timpul potrivit pentru a îngheţa schemele personalului ministerial? Opinia mea este că nu.

În dialogul televizat, am spus că salarizarea experţilor din ministere descurajează formarea unui corp de elită în jurul ministrului. Premierul, din considerente ce nu sunt greu de înţeles, a evitat să avanseze un punct de vedere în această privinţă. Cred însă că subiectul merită să fie dezvoltat. Acum, mai mult ca oricând, avem nevoie, în afara pieţelor funcţionale şi a companiilor performante, de instituţii performante, de reglementări bune şi de specialişti de elită în instituţiile statului, inclusiv în ministere.

A venit timpul ca România, ţară membră a Uniunii Europene, să-şi afirme, în faţa celorlalte ţări partenere, potenţialul său, care ar putea să însumeze un număr mai mic de pasive şi un număr mai mare de active. Şi când spun active, am în vedere nu doar o piaţă mare, a doua ca dimensiune din Europa Centrală, şi o rezervă mobilă de forţă de muncă, de vreo trei milioane de oameni, care lucrează în ţări dintre cele mai dezvoltate. Am dovedit deja, înainte de criză, din 2000 şi până în 2006, perioadă în care programele noastre de dezvoltare au fost structurate decisiv pe valorificarea şansei de aderare la 1 ianuarie 2007 în