Primele simulări pentru Bacalaureatul din 2013, care au avut loc în câteva dintre judeţe în această iarnă, arată că elevii au luat note mai mici decât colegii lor care au dat examenul vara trecută, deşi anul acesta profesorii au primit dreptul de a trece notele în catalog.
Rezultatele de la primele simulări pentru examenul de Bacalaureat din 2013, simulări pe care o parte dintre inspectoratele judeţene din ţară le-au organizat încă de anul trecut, în luna decembrie, arată o situaţie mai puţin bună faţă de cea evidenţiată de Bacalaureatul din 2012, când mai puţin de jumătate dintre elevi au promovat acest examen naţional.
Un exemplu care a generat îngrijorarea oficialilor de la inspectoratul judeţean este cel al elevilor din Olt, care la prima simulare pentru BAC, de la sfârşitul lunii decembrie 2012, au obţinut o rată de promovare de doar aproximativ 30%.
”Toate şcolile au participat la aceste simulări pentru examenul de bacalaureat, însă nu pot spune că au participat şi toţi elevii, ci aproximativ 80% dintre ei. Rezultatele arată că este o foarte mare problemă, iar după afişarea rezultatelor în şcoli, fiecare unitate şi-a stabilit graficul de recuperare pentru a nu avea aceleaşi rezultate şi în vară. Profesorii ne-au spus că a crescut numărul elevilor care au fost motivaţi de notele mici să vină la aceste activităţi de recuperare”, a explicat pentru ”Adevărul” Felicia Man, inspectorul-şef al Inspectoratului şcolar judeţean din Olt.
Man a mai spus că o parte dintre profesori au şi trecut notele de la simulare în catalog, având aprobarea părinţilor, ceea ce i-a motivat pe elevi, susţine ea. În Olt, o nouă simulare pentru BAC va mai avea loc în semestrul II, cel mai probabil în luna martie.
Până atunci, spune Man, ”în primele două săptămâni din semestrul II (programat să înceapă pe 17 ianuarie 2013 - n.r.), inspectoratul va monitoriza cal