După câte se pare, samuraii PDL, reinventaţi la Roman sau pe Facebook, şi-au zis că e mai cinstită o pomană a porcului decât o resuscitare a animalului înjunghiat profesionist de cuţitul uselist. S-au grăbit să legene coliva dreptei dusă vremelnic la groapă de Vasile Blaga şi s-au retras, ca la un semn, în aşteptarea unor vremuri mai bune.

Până la urmă cine a omorât PDL-ul? Unii spun Traian Băsescu. Alţii, Vasile Blaga. Adevărul este undeva la mijloc. Eşecul răsunător al democrat-liberalilor la alegerile din urmă cu fix o lună a confirmat, practic, epuizarea omului politic Traian Băsescu şi incapacitatea PDL de a susţine proiectul politic al acestuia.

PDL nu s-a prăbuşit în mandatul de preşedinte a lui Vasile Blaga. În sarcina sa se poate reţine faptul că, din raţiuni pe care el însuşi le ştie, a girat şi chiar a fost parte la o serie de decizii care au perpetuat o evoluţie toxică a PDL. Ajunşi la guvernare ca o alternativă a unui sistem profund corupt asociat PSD, democrat-liberalii au sfârşit prin a face aceleaşi lucruri ca predecesorii lor. Au pedelizat administraţia, şi-au promovat oamenii de casă în funcţii, au împărţit banii publici discreţionar, au racolat primari şi parlamentari, au fost în centrul unor scandaluri răsunătoare de corupţie. Integritatea clasei politice în virtutea căreia au defilat la braţ cu "oamenii noi" Monica Macovei, Cristian Preda şi Sever Voinescu s-a concretizat în tragerea pe linie moartă a celor trei, ba chiar şi cu o excludere, ce-i drept temporară, a lui Cristian Preda, pe motiv că face rău partidului prin declaraţiile sale.

Toate suprapuse cu o criză economică severă care a impus luarea unor măsuri nepopulare - care, fie vorba, ar fi fost obligat să le ia orice partid aflat la guvernare - au avut un efect aproape fatal pentru PDL.

Toate acestea au coincis cu perioada în care Emil Boc a fost preşedinte