Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un fost deputat PDL, găsit vinovat de "scandalul Nicolaescu"

Publicat in Cotidianul, miercuri 9 ianuarie 2013 ·

După ce l-au mai „ciuruit” o dată pe Sergiu Nicolaescu, slujbaşii deputatului PSD Sebastian Ghiţă au continuat linşajul mediatic împotriva soţiei dispărutului. Culmea demagogiei la RoTV: un fost deputat PDL, acuzat de „isteria din media” privind „scandalul Nicolaescu”.

Daniel Buda, scos vinovat pentru „isteria din presă”

„Ce politician a provocat haosul incinerării”, „Cine este responsabil de umilirea maestrului”, „De unde a plecat isteria din presă” sunt doar câteva dintre burtierele dintr-o emisiune RoTV în care se aştepta de fapt să se spună „cine este în spatele copiilor nelegitimi”, aşa cum se anunţase anterior. Ei bine, chiar cei care au lansat isteria în presă - mai multe medii de informare au acuzat pe faţă RoTV de tot ce s-a întâmplat în ultimele zile, comparând postul patronat de deputatul PSD Sebastian Ghiţă cu OTV - căutau acum vinovatul la ceea ce ei au produs. Şi l-au „găsit”. În persoana fostului deputat PDL Daniel Buda, care a condus Comisia juridică în legislatura trecută. Buda are un „milion” de bube negre, poate fi acuzat de orice, dar nu şi de faptul că ar sta la baza „scandalului Nicolaescu”. Cei de RoTV au făcut mare caz de faptul că Buda a blocat (la comisie – n.a.) proiectul de Lege privind cimitirele, crematoriile umane şi serviciile funerare. Nu intrăm pe fondul problemei legat de acest proiect de lege, pentru că evident nu are nicio legătură cu ce s-a întâmplat în special în zilele de vineri şi sâmbătă. Pentru că, şi dacă proiectul era acum lege, „isteria de presă” nu avea cum să fie sancţionată. Dar cei de la RoTV au căutat o modalitate (penibilă) pentru a justifica ceea ce au făcut.

Tunurile pe văduva lui Nicolaescu

Nemaiavând „muniţie” după incinerarea lui Sergiu Nicolaescu şi după ce s-a descoperit că „nelegitimii” sunt făcături de presă, cei de la Ro TV s-au reorientat şi au pus tunurile pe văduva dispărutului,

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine Dacian Dragoș, universitarul numit de Nicușor Dan judecător la Curtea Constituțională. Este autorul unei demisii cu scântei

HotNews acum 19 minute
Profesor universitar la UBB, Dacian Dragoș a fost numit marți judecător la CCR în locul Liviei Stanciu. Profesorul Dacian Cosmin Dragoș este o personalitate recunoscută în domeniul dreptului administrativ și european, beneficiar al prestigioasei bur

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 52 minute
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 2 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum o ora
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 4 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Poliţiştii caută persoana care a vandalizat plăcuţa cu înscrisuri în limba maghiară de pe Biserica Reformată din Timișoara, unde a slujit Laszlo Tokes

G4Media acum 21 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat necunoscut a distrus plăcuţa cu încrisuri maghiare de pe clădirea Bisericii Reformate, aflată Piaţa Maria, din Timişoara, iar acum poliţiştii îl caută pe acesta, transmite News.ro. Urmăreșt

Dominic Fritz: Când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Președintele USR, Dominic Fritz, afirmă, într-o postare pe Facebook, că, atunci „când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă”. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

Sorin Grindeanu, despre majorările indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM: O consider o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Gandul acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, la Giurgiu, întrebat despre creşterea indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM, că el nu a semnat acel document şi că o consideră „o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Von der Leyen cere Chinei să înceteze sprijinul pentru Rusia: „O insecuritate ridicată pentru Europa”

Adevarul acum o ora
Lidera Comisiei Europene a cerut marți Beijingului să respecte regulile comerțului internațional și să se distanțeze de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei.

Diferențierea dintre actul cultural și divertismentul de masă nu este o nuanță, spune Ministrul Culturii

Mediafax acum o ora
Ministerul Culturii subliniază rolul esențial al culturii în viața socială și educațională. Astfel, ajustarea cotelor de TVA pentru diverse produse și servicii a condus la aplicarea cotei reduse de TVA de 11% pentru livrarea de cărți, ziare și revis

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/38°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

31°
mar.

16°/31°
mie.

12°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°