N-am făcut niciodată parte din rândurile celor ofensați de obraznicia nărăvită în subsolul căreia „a patra putere în stat” își drege zilnic onoarea asediată: „câinele de pază al democraţiei” nu a luat-o razna iarna asta și nici nu a început de ieri să mârâie în pragul măcelăriei. Dacă vreți cu tot dinadinsul să fim atenți la nuanțe putem pune imediat lucrurile la punct: sunt gata să vă dau dreptate atunci când spuneți că, deunăzi dulăii lătrau mai înverșunat, dar în aburul vârtos de ciolan proaspăt asta nu are de ce să ne mire. Ați încercat vreodată să luați osul de sub botul unui animal flămând ? Nu vă sfătuiesc să o faceți dacă, în absența unei mature chibzuințe, nu ați prevăzut pentru un asemenea experiment cele mai bune măsuri de protecție personală.

Cine intră într-o redacție ori într-un studio de televiziune cu morga unei domnișoare de pension nu e nici înțelept și nici decent. Ba poate dimpotrivă, băltește penibil într-o nefirească suspendare a bunului simț. Lumea (cea reală…) e foarte rar suficient de politicoasă pentru a arăta așa cum noi am fi vrut. Și, odată ce am devenit conștienți de asta, încăpățânarea de a refuza să luăm lucrurile așa cum sunt, nu ne creează nici un avantaj moral. Desigur, toate astea rămân valabile câtă vreme (printr-o întâmplare neașteptată) nu vorbim despre vreun rătăcit prin cea mai cruntă sihăstrie. Și de altfel, cât de rău alcătuit ar putea să fie cineva pentru a da întâlnire „lucrurilor cu adevărat importante” tocmai la televizor?

Înțelegeți acum pentru ce strategia penitenței dezabuzate (pe care o propune, să zicem Cărtărescu) îmi taie orice poftă de a presta ca intelectual revoltat. În ce mă privește, o lectură elementară a lui Rousseau (ori Hobbes, dacă aveți destul sânge rece) e de natură să împiedice orice gândire onestă să se declare oripilată de maniera în care vreun „ciutac” își folosește stomacul pe post