Controalele efectuate de agenţii de poliţie rutieră în ultimele ore pe linia prevenirii şi sancţionării încălcărilor regulilor de circulaţie au avut ca rezultate aplicarea a 98 de sancţiuni contravenţionale, valoarea acestura fiind de 19.340 de lei, aplicarea a 69 de puncte de penalizare, reţinerea a şapte permise de conducere şi a două certificate de înmatriculare.
În misiunile îndeplinite în aceeaşi perioadă de agenţii de ordine publică, aceştia au aplicat nu mai puţin de 18 sancţiuni contravenţionale, în valoare însumată de 10.660 lei. De asemenea, aceştia au aplanat şapte conflicte între cetăţeni, au verificat nouă sisteme de pază la instituţii şi societăţi comerciale şi au efectuat 16 controale specifice.