Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăriile de sector au început închirierea locurilor de parcare pentru 2013. Cât costă, în fiecare sector reînoirea contractelor

Publicat in Adevarul, miercuri 9 ianuarie 2013 ·

Primăriile de sector au început să prelungească contractele de închiriere pentru parcarea de reşedinţă. Până pe 31 martie, bucureştenii îşi pot depune dosarul de prelungire a contractului de închiriere, cu sume care variază între 45 şi 77 de lei, în funcţie de sector şi zonă. Locurile care nu sunt solicitate până la data de 31 martie 2013, vor fi considerate neocupate şi se vor redistribui altor propietari de maşini.

Potrivit Hotnews, toate cele şase primării de sector oferă posibilitatea reînoirii contractului de închiriere pentru locurile de parcare până la data de 31 martie. După această zi, locurile nesolicitate, vor fi redistribuite, în funcţie de cererile primite.

În Sectorul 1

Taxa de închiriere a unui spaţiu de parcare pentru un an este de 76,65 de lei. Pentru obţinerea lui, cei interesaţi trebuie să depună, până pe 31 martie următoarele acte:

- cerere de închiriere;

- copie după actul de identitate al solicitantului cu domiciliul în imobilul respectiv;

- copie după certificatul de înmatriculare al autoturismului pe care îl deţine;

- plan topografic de situaţie scara 1:500 cu amplasamentul locului de parcare solicitat

Închirierea unui loc de parcare în acest sector se poate obţine numai cu îndeplinirea următoarelor condiţii:

- nu se poate aloca mai mult de un loc de parcare pentru fiecare apartament;

- se pot atribui numai pentru autoturisme;

- se pot atribui numai persoanelor fizice care domiciliază în imobilul respectiv;

- se pot atribui numai pentru autoturismele proprietate personală, pentru autoturismele utilizate în baza unor contracte de leasing şi pentru autoturismele utilizate în baza unor contracte de comodat.

Pe raza Sectorului 1 există peste 8.000 de locuri de parcare de reşedinţă care se adaugă celor peste 100.000 de locuri de parcare create prin introducerea sensurilor

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum o ora
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Șoferul care s-a urcat pe cabina TIR-ului și a blocat traficul rutier pe Autostrada A1, în semn de protest, reținut. Alți 13 pietoni au fost amendați

Ziua Constanta acum o ora
Șoferul, în vârstă de 33 de ani, care a blocat traficul rutier în semn de protest, la data de 20 iulie 2025, pe Autostrada A1, pe sensul Pitești - București, la kilometrul 19, a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, pentru împiedicarea sau în

„Îi spulberăm” » Gigi Becali, în extaz după ce a aflat adversara FCSB-ului: „Nu sunt de talia noastră”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Gigi Becali (67 de ani), finanțatorul de la , a reacționat după ce a aflat preliminar al Ligii Campionilor. Campioana en-titre din Superliga, dacă trece de dubla cu Shkendija, va juca apoi cu învingătoarea dintre Shelbourne, din Irlanda, și , din Az

Bărbat arestat preventiv după ce ar fi încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o cu maşina din spate / O hărțuia și inista să se împace cu el sub amenințarea că o va ucide

G4Media acum 25 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o intenţionat cu maşina în timp ce femeia circula ca pieton pe o stradă din Cernavodă, a informat luni Parch

Grevă de avertisment Primăriile din țară vor fi închise, timp de două ore

Ziua Constanta acum 34 minute
Angajații din primării și din sectorul asistenței sociale vor declanșa, miercuri, între orele 11:00 și 13:00, o grevă de avertisment, urmând ca peste o săptămână să aibă loc și greva generală, a anunțat, luni, Dan Cârlan, președintele Sindicatului N

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum 4 ore
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

„Baby Grok”, inteligența artificială pentru copii, anunțată de Elon Musk

HotNews acum o ora
Elon Musk, fondatorul xAI, anunță că va lansa o versiune pentru copii a Grok AI, chatbotul său de inteligență artificială care a fost criticat anterior, potrivit Euronews.com. „Vom crea Baby Grok @xAI, o aplicație dedicată conținutului pentru copii”

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 5 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

FNGCIMM extinde parteneriatele regionale pentru susţinerea IMM-urilor din Constanţa, Prahova, Argeş şi Braşov

Ziarul Financiar acum o ora
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) a semnat, în luna iulie, patru noi acorduri de parteneriat cu reprezentanţi ai mediului de afaceri din Constanţa, Prahova, Argeş şi Braşov, în scopul extinde

Vremea

București
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/31°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

35°
lun.

20°/35°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

34°
lun.

19°/36°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°