Un lucru aparte mi-a atras atenţia, în biografia conaţionalei Vitalia Pavlicenco. Cursurile sale în Germania, la Centrul European pentru Studii de Securitate “George C. Marshall”. Un institut axat pe un brainstorming organizat, în care este cultivată complementaritatea cursanţilor din state ex-socialiste şi ex-sovietice. Aceştia fiind – cu tact şi inteligenţă – deprinşi la un dialog multinaţional necesar, argumentat şi constructiv, prin care mutaţiile geopolitice, pe continentul european şi arealurile limitrofe sunt privite prioritar pragmatic. Ca vicepreşedinte al Asociaţiei “George C. Marshall” România am iniţiat un dialog cu o compatrioată care nu doar crede în necesitatea istorică a reîntregirii naţionale, dar are şi un discurs cu forţa unei cascade, precum aceea de la Niagara.

Nu prea sunt fericită, într-o societate încă neliberă

- Care este motivaţia personală că militaţi, cu atâta ardoare, pentru reunirea landului din stânga Prutului cu Patria-Mamă?

-Sunt acum în Germania, la fiică-mea, unde profit, iată, de oportunitatea, pe care mi-aţi oferit-o, prin a-mi solicita un interviu. Adică în Germania, unde cuvântul land este adecvat. Germania şi-aunificat landurile, trebuie şi noi, românii, să ne unificăm judeţele, într-o Românie mare şi puternică, unită şi prosperă. Dar dacă veţi citi un articol al meu, adunat cu greu în suflet şi postat acum câţiva ani pe http://www.pavlicenco.md/2009/01/20/in-cautarea-parintilor%E2%80%A6/, la fel ca şi alte articole de pe blogul meu, pe care îl administrez de cinci ani, mi-aţi înţelege motivaţia personală, de care mă întrebaţi. Am crescut fără tată, ucis de regimul comunist. Şi pe mama a ucis-o medicina sovietică. Viaţa mea a fost plină de absenţa tatălui, cum spunea, în aproximativ acest spirit, scriitoarea română Ileana Vulpescu, în “Arta Conversaţiei”. Însă nu exi