Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Directorii de grădiniţe, convocaţi în şedinţă

Publicat in Monitorul de Vrancea, joi 10 ianuarie 2013 ·

Directorii de grădiniţe din întreg judeţul sunt aşteptaţi la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Vrancea astăzi, unde va avea loc o şedinţă pe tema degrevării de la ore. Întâlnirea va fi mediată de inspectorul şcolar general Vasilica Zaharia şi are loc în condiţiile în care a intrat în vigoare Ordinul 6.370, din 6 decembrie 2012, privind modificarea Normelor metodologice pentru stabilirea obligaţiei didactice de predare a personalului de conducere din inspectoratele şcolare, unităţile de învăţământ, unităţile conexe, precum şi a personalului de îndrumare şi control din inspectoratele şcolare şi a personalului didactic din casele corpului didactic, aprobate prin Ordinul ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului 4.865/2011.

Potrivit noului Ordin, dat de Ministerul Educaţiei, „directorii grădiniţelor cu program prelungit/săptămânal cu personalitate juridică, profesori pentru învăţământul preşcolar sunt degrevaţi parţial de norma didactică şi efectuează 2-4 ore/săptămână în cadrul obligaţiei didactice de predare în specialitate, în alte unităţi de învăţământ, conform specializărilor înscrise pe diploma/diplomele de studii”.

Excepţie de la acest Ordin fac directorii grădiniţelor cu program prelungit/săptămânal cu personalitate juridică absolvenţi ai liceelor pedagogice/şcolilor postliceale sau absolvenţi ai specializării „Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar”, care vor efectua 2-4 ore/săptămână, în cadrul obligaţiei didactice de predare, activităţi specifice funcţiei de metodist al inspectoratului şcolar sau activităţi specifice funcţiei de profesor-metodist, respectiv formator în casele corpului didactic.

Directorii de grădiniţe din întreg judeţul sunt aşteptaţi la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Vrancea astăzi, unde va avea loc o şedinţă pe tema degrevării de la ore. Întâlnirea va fi mediată de

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Simona Halep a anunțat că nu va participa la Auckland și Australian Open. „Este mai bine să amân startul sezonului“

Ziua Constanta acum 24 minute
Simona Halep a anunțat că, din pricina problemelor medicale, nu va putea participa la două turnee la care primise wild-card, Auckland (30 decembrie 2024 - 5 ianuarie 2025) și Australian Open (12 - 26 ianuarie 2025). Jucătoarea de tenis in Constanța

Victorie pentru România. Guvernul de la Kiev cere ca limba "moldovenească", o invenție sovietică, să fie înlocuită cu limba română

Ziare.com acum o ora
Cu o zi înainte de Sărbătoarea Crăciunului, pe 24 decembrie, Guvernul de la Kiev a aprobat un proiect de lege care prevede înlocuirea denumirii limba „moldovenească” cu limba „română” în lista internațională pe care Ucraina o propune în cadrul Carte

AUR a sesizat Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România

Mediafax acum o ora
AUR solicită intervenţia urgentă a instituţiei, precum şi efectuarea unei investigaţii. Potrivit sesizării înaintate de AUR, tranzacţia ridică suspiciuni privind respectarea legislaţiei concurenţiale, precum şi implicaţii grave asupra securităţii ec

UPDATE - Prahova: DN 1, blocat în zona staţiunii Sinaia în urma unui accident în care sunt implicate 14 persoane, între care trei copii / Cinci persoane au fost rănite şi au fost transportate la spital - FOTO

News.ro acum 36 minute
Drumul Naţional 1 a fost blocat, joi după amiază, pe Valea Prahovei, în zona staţiunii Sinaia, în urma unui accident în care sunt implicate 14 persoane. Primele date arată că printre cei implicaţi sunt şi trei copii. Echipajul de descarcerare a inte

Un atac cibernetic la compania aeriană Japan Airlines provoacă întârzierea unor zboruri

News.ro acum o ora
Compania aeriană Japan Airlines (JAL) anunţă joi restabilirea sistemelor sale informatice în urma unui atac cibernetic care a provocat întârzieri ale unor zboruri şi a obligat o întrerupere temporară a vânzării de bilete, ultimul dintr-o serie de at

Stare de urgență în Rusia din cauza unei scurgeri de țiței provocate de două petroliere în Marea Neagră

Adevarul acum 34 minute
Rusia a declarat joi, 26 decembrie, stare de urgenţă la nivel federal din cauza unei scurgeri de ţiţei cauzate de două petroliere ruseşti în Marea Neagră, a transmis Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, conform Agerpres.

Atac sângeros la Nikopol. Cel puțin opt persoane au fost rănite

Adevarul acum 24 minute
Cel puţin opt persoane au fost rănite într-un atac rusesc asupra oraşului Nikopol din sudul Ucrainei, au raportat joi autoritățile.

Rusia încearcă să minimalizeze speculaţii prin care este acuzată de doborârea avionului Azerbaijan Airlines în Kazahstan

News.ro acum 4 ore
Rusia şi Kazahstanul încearcă să tempereze speculaţii cu privire la cauza prăbuşirii unui avion aparţinând companiei azere Azerbaijan Airlines, iar Kremlinul cere să se aştepte rezultatul investigaţiei, după ce un oficial ucrainean din cadrul securi

Un șofer din Argeș a intrat intenționat cu mașina în 6 pietoni. Ce au descoperit polițiștii

Ziare.com acum 47 minute
Un grav accident rutier a avut loc, în judeţul Argeş, în noaptea de miercuri spre joi, 26 decembrie. Un tânăr aflat sub influența alcoolului şi posibil și a substanțelor interzise, aflat la volanul unui maşini, a pierdut controlul asupra direcţiei d

Suceava. O cisternă a luat foc, în urma unui accident rutier. Patru persoane rănite

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, pe DN 2, în afara localităţii Roşiori din judeţul Suceava, a avut loc un accident rutier grav. În incident au fost implicate o cisternă fără încărcătură şi o maşină. În urma

Vremea

București
acum

joi

2°/4°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/4°
dum.

2°/6°
Constanta
acum

joi

2°/7°
vin.

2°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

1°/6°
Timisoara
acum

joi

1°/5°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

0°/5°