Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nati Meir din boxa acuzațiilor: ”Cine câștigă dacă eu sunt închis?”

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 9 ianuarie 2013 ·

Aflat de șase luni în arest preventiv, Nati Meir promite că platește toate daunele din procesul de înșelăciune în care este judecat în 45 de zile, cu condiția să fie pus în libertate. În același timp, dacă nu se ține de cuvânt, fostul deputat susține că se prezintă singur la poarta închisorii Sursa: Vlad Stoicescu

Escrocul Nati Meir a explicat în fața judecătorilor că trebuie judecat în libertate deoarece din moment ce a încercat să se sinucidă, cu siguranță o va face din nou. Acuzat că a înșelat mai multe zeci de persoane, fostul deputat a mai arătat că nu poate plăti banii oamenilor păgubiți dacă este încarcerat. În acest sens, a cerut un răgaz de 45 de zile în libertate pentru a plăti paguba, ”toată lumea având asfel de câștigat”. Cu mâna stângă bandajată, îmbrăcat într-un pulover vechi, cu pantofii neîngrijiți și fără dinți, Nati Meir a prezentat instanței documente potrivit cărora a stat internat în spitalul penitenciarului Colibași și mai nou, după tentativa de suicid, stă internat în spitalul penitenciar Jilava, într-o secție numită ”Psihiatrie”.

Profesor de matematică și fost ofițer

Avocata acestuia a precizat în fața judecătorului că arestatul este profesor de matematică, fost ofițer în armata israeliană și fost deputat în Parlamentul României. În apărarea sa, Nati Meir a promis că dă toți banii înapoi și că, deși este închis de jumătate de an, nimeni nu ar ede câștigat din asta. ”Dacă nu plătesc, mă întorc singur al închisoare. Oamenii aștia pierd timp și bani pe drumuri. peste un an tot lipsă de procedură va fi. Eu nu mai pot să dorm noaptea. Cine câștigă cineva din asta?”, a completat fostul deputat. Instanța a rămas în pronunțare pe cererea de liberare sub control judiciar și a dat un nou termen de judecată pe 23 februarie deoarece doi martori din Republica Moldova nu au putut fi gasiți pentru a fi citați.

Zeci de victime

Nati Me

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 2 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 6 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Ministra de Externe anunță o posibilă întâlnire între Nicuşor Dan şi Donald Trump: Merg în septembrie în SUA, pentru pregătiri

HotNews acum 2 ore
Ministra Afacerilor Externe Oana Ţoiu a anunțat sâmbătă seara, la Antena 3, că va pleca în luna septembrie în SUA, una dintre sarcini fiind legată de o posibilă întâlnirea pe care Nicuşor Dan o va avea cu Donald Trump. Întrebată cum poate România să

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum 2 ore
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 4 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Superliga: A venit prima victorie pentru campioană, Petrolul Ploieşti – FCSB 0-1

News.ro acum 57 minute
Echipa bucureşteană FCSB a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-0, echipa Petrolul Ploieşti, în etapa a doua din Superligă. La Ploieşti, campioana şi-a arătat intenţiile ofensive odată cu bara lui Miculescu din minutul 11, iar gazdele au repli

Vremea

București
acum

22°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

20°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°