Oprirea reactorului nu a fost planificată, astfel că producţia de electricitate a companiei de stat NuclearElectrica a scăzut la mai puţin de jumătate, potrivit declaraţiilor directorului general, Dumitru Dina, citat de Mediafax.
Încă nu se ştiu cauzele pentru care a fost oprită unitatea 2, dar nu este nimic grav. Precedenta oprire neplanificată a unui reactor al NuclearElectrica a fost în noiembrie 2012. NuclearElectrica asigură, atunci când funcţionează cu ambele reactoare, aproximativ 20 la sută din necesarul de energie la nivel naţional.