Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trupa Scorpions a anunţat oficial că renunţă la ideea de a se retrage

Publicat in Mediafax, miercuri 9 ianuarie 2013 ·

Trupa germană de muzică rock Scorpions, care anunţase în urmă cu mai puţin de trei ani că va pune capăt unei cariere muzicale de peste 40 de ani, după lansarea unui ultim album şi susţinerea unui ultim turneu mondial, a renunţat oficial la ideea de a se retrage.

În iulie 2012, Matthias Jabs, unul dintre membrii trupei, declara că Scorpions ar putea să îşi continue cariera, printr-o serie limitată de show-uri.

Potrivit unui alt interviu acordat de curând revistei Classic Rock, se pare că membrii trupei germane au renunţat şi la ideea acestei "serii limitate" de concerte, întrucât grupul pare revigorat de succesul deosebit care s-a bucurat cel mai recent album al său, "Sting in the Tail".

"Pe măsură ce emoţia noastră a crescut, decizia de a nu ne retrage s-a impus treptat în minţile noastre. Una înseamnă să spui «acesta este sfârşitul trupei Scorpions» şi alta înseamnă să şi faci acest lucru. Albumul nostru «Sting in the Tail» a avut un succes atât de mare, încât o întreagă generaţie nouă s-a alăturat fanilor noştri. A fost uimitor. E la fel ca atunci când eşti la o petrecere bună şi îţi vine foarte greu să cauţi uşa pentru a pleca", a declarat Klaus Meine, solistul trupei germane, citat de music-news.com.

Trupa Scorpions lucrează la un nou album, ce va include înregistrări mai vechi din anii '80, iar acest material discografic va fi urmat de un nou album de studio.

"Nu vreau să spun acum prea multe, însă pot să vă asigur că există încă viaţă în această trupă veche Scorpions. Trebuie însă să aşteptăm şi să vedem care dintre aceste proiecte sunt realiste. Lucrăm la un film documentar despre cariera noastră. Am filmat ultimul concert din turneul nostru de adio, cel de la Munchen, iar acel show a fost unul plin de emoţie", a adăugat solistul trupei germane.

Grupul The Scorpions, înfiinţat în 1965, are în componenţa actuală cinci mu

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 2 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 42 minute
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 5 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 6 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 4 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Emisiunile zilei luni, 21 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/34°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°